Acuzații grave: Al doilea bebeluș a murit la Spitalul de Copii Cluj, în urma unei infecții luate din spital. Medicii ”nu își explică ceea ce s-a întâmplat”
Mama lui Victor-Ștefan, un bebeluș de 8 luni, a stat în spital șapte săptămâni, sperând că va pleca acasă cu bebelușul său sănătos. A plecat o mamă cu mâinile goale și inima făcută bucăți. În 10 noiembrie, micul său băiețel a făcut stop cardio-respirator.
Kristof a fost un bebeluș care a trăit doar 5 luni pe lumea aceasta, până a ajuns pe un pat de spital din Cluj-Napoca, la Terapie Intensivă. În 10 septembrie a fost internat, ca o săptămână mai târziu să moară din cauza unei infecții cu stafilococ auriu, contractată în perioada spitalizării. ”Joi a fost diagnosticat cu stafilococ, sâmbătă a făcut pneumonie și șoc septic” au spus părinții copilului pentru presa locală. Bebelușul ajunsese la spital din cauza scaunului moale.
Acum un alt bebeluș moare în același spital, în aceleași condiții.
Victor-Ștefan, un bebeluș de doar opt luni, s-a stins din viață în unitatea medicală din Cluj. Victor-Ștefan s-a născut în aprilie 2024. A fost dus la Spitalul Județean din Satu Mare, pe data de 23 septembrie 2024, deoarece avea diaree. A ajuns la Pediatrie I în Cluj-Napoca.
”Totul a pornit în luna septembrie 2024, mai exact în data de 23, atunci când am ajuns la Spitalul de Urgență din Satu Mare cu deshidratare din cauza unei diaree. Am fost transferați, în data de 27 septembrie, la Pediatrie 1 în Cluj-Napoca pentru a rezolva problema cu deshidratarea. Am fost internați trei zile, iar mai apoi, pe 30, am fost transferați la Pediatrie 2 pentru a continua investigațiile pentru problema cu diareea. La Satu Mare au fost făcut teste, toate ieșind negative. La Cluj au fost aceleași teste făcute, iar la rezultate a ieșit pozitiv la Klebsiella” a povestit mama lui Victor-Ștefan, pentru stiridecluj.ro.
”Răspunsul lor a fost că nu își explică ceea ce s-a întâmplat”
”Lui nu i s-a mai putut monta branula într-o venă periferică. Din acest motiv a fost necesară montarea unui cateter venos central. Am fost transferați la Pediatrie 1 pentru a se monta. Prima oară i s-a montat în zona arterei femurale, însă după 11 zile s-a înfundat și a fost necesar să se schimbe. În ziua respectivă, spre seară, bebelușul a făcut febră. A trebuit să așteptăm două zile până am primit rezultatele care au arătat că a fost infectat cu stafilococ auriu. Ne-a fost prezentată situația astfel încât copilul nu avea cum să aibă febră din cauza aceasta. Pentru supraveghere, de la Pediatrie 2 am fost mutați la terapie intensivă. În dimineața de 10 noiembrie 2024, la ora 05:00 dimineața, a avut loc stopul cardio-respirator. Au încercat să îl resusciteze, însă copilul nu a mai reacționat. Răspunsul lor a fost că nu își explică ceea ce s-a întâmplat” a mai spus mama lui Victor-Ștefan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News