Wizz Air, modificare importantă pentru pasagerii care zboară la low-cost
Compania aeriană low-cost Wizz Air a anunţat, joi, introducerea unui nou sistem al schimbărilor de bilete.
În urma modificării implementate, pasagerii pot opta pentru schimbarea datei sau rutei de zbor prin achitarea unei taxe în valoare de 50% din tariful biletului iniţial, în limitele unei taxe minime de 10 euro şi a unei taxe maxime de 60 de euro, plus orice diferenţă pentru bilete şi pentru taxele de bagaj, între zborul iniţial şi cel nou, scrie businessmagazin.ro.
Până acum se putea schimba data sau traseul prin plata unei taxe fixe, în funcţie de timpul rămas până la zbor (cele trei categorii au fost: peste 30 de zile, între 30 şi 7 zile şi mai puţin de 7 zile până la plecarea) + diferenţa de preţ (dacă era cazul) între vechiul şi noul bilet. În această nouă structură, în locul taxei fixe pentru categoriile mai sus menţionate, pasagerul va plăti jumătate din suma cu care a cumpărat biletul + diferenţa de preţ.
Wizz Air transportă anual în şi din România peste trei milioane de pasageri. Wizz Air este singura companie din România care taxează bagajele de mână de dimensiuni standard. Doar bagajele de mână mici pot fi transportate gratis, în anumite condiţii.
Wizz Air este cea mai mare companie low-cost din Europa Centrală şi de Est, care operează o flotă de 63 de aeronave Airbus A320 şi oferă mai mult de 380 de rute din 22 de baze, ce leagă 112 destinaţii din 38 de ţări. Echipa Wizz Air este formată din peste 2.300 de angajaţi.
Vezi și: Dan Voiculescu se implică în dezbaterea pe Codul Fiscal. Ce propunere face
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News