Populara aplicație de mesagerie WhatsApp a oferit în sfârșit un mod întunecat utilizatorilor de iOS și Android, conform The Sun. Cu toate acestea, noua temă nu este deloc pe placul celor care o așteptau de mult timp. Caracteristica a dat naștere unor dezbateri pe Twitter, fiindcă unii o adoră, iar alții o numesc „urâtă" și „scârboasă".
Actualizarea a devenit disponibilă
Actualizarea care permite trecerea la „modul întunecat" a început să apară pe telefoanele utilizatorilor, iar acest lucru depinde versiunea software-ului utilizatorilor. WhatsApp a dezvăluit că modul întunecat a fost cea mai așteptată funcție pentru aplicație.
Compania deținută de Facebook a mărturisit că a lucrat mult timp la această temă, chiar dacă multe alte aplicații au implementat-o de mult timp.
La ce este bun negrul?
Modurile întunecate sunt apreciate de utilizatorii care au telefoane cu ecrane AMOLED, display ce le permite pixelilor să se stingă și aprindă individual. În acest fel, când o mare porțiune a ecranului este acoperită de un negru adânc, pixelii nu sunt aprinși, deci nu folosesc energie, fapt ce duce la o durată de viață mai lungă a bateriei.
Spre deosebire de alte aplicații care au implementat modul întunecat, printre care și Instagram, WhatsApp nu folosește negrul despre care vorbeam mai sus. În schimb, compania a folosit „culori întunecate care încă permit utilizatorilor să vadă cele mai importante informații de pe ecran".
Opțiunea este... opțională
Din fericire pentru utilizatori, modul întunecat este opțional. Acestea fiind spuse, utilizatorii care își folosesc telefonul la capacități maxime ar fi dorit un mod cu adevărat întunecat, care să permită pixelilor să se stingă complet și, așadar, să salveze baterie, dar și oboseala cauzată ochilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii
- Cei mai mari adversari ai PSD-PNL au fost ei înșiși. Prof. Teodorescu: Doar succesul le va astupa asperitățile