Vizită Emmanuel Macron în România. Măsuri speciale de securitate
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Zi de foc mâine odată cu sosirea președintelui francez, Emmanuel Macron în România. Autoritățile au luat măsuri speciale de securitate.

Măsuri speciale de securitate au fost luate în Capitală, cu ocazia vizitei de mâine a președintelui francez, Emmanuel Macron.

SPP va dispune măsuri de protecție a înaltului demnitar. Traseul pe care îl va urma președintele francez a fost examinat de cei de la SPP, întotdeauna existând un traseu principal și unul de rezervă.

Măsuri speciale au fost luate și la Aeroportul Otopeni, unde va ateriza Emmanuel Macron, acesta urmând să fie preluat de SPP.

Conform informațiilor noastre, prima oprire pe care o va efectua președintele francez va fi la Palatul Cotroceni. Vizita în România a lui Emmanuel Macron se va încheia la ora 21:00.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, discuţiile care vor avea loc la Palatul Cotroceni se vor concentra pe dezvoltarea şi aprofundarea relaţiei bilaterale de parteneriat strategic, precum şi pe principalele subiecte aflate pe agenda europeană, internaţională şi de securitate.

Cei doi preşedinţi vor vizita şi Muzeul Naţional al Satului, iar la finalul zilei preşedintele Klaus Iohannis va oferi o recepţie în onoarea omologului său francez.

Vizita preşedintelui Franţei a fost convenită cu prilejul întrevederii avute cu Klaus Iohannis în marja reuniunii Consiliului European din 23 iunie.

Emmanuel Macron efectuează un turneu în Austria, România şi Bulgaria, iar apoi va găzdui o reuniune cu liderii Germaniei, Italiei şi Spaniei.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel