'Ştiţi foarte bine, ţin foarte mult la relaţia transatlantică, ţin foarte mult la relaţia noastră cu Uniunea Europeană. Consider că relaţia noastră cu Statele Unite trebuie să fie o relaţie pe care trebuie să o avem foarte mult în vedere. Este partenerul strategic care asigură securitatea României şi cred că trebuie să dăm dovadă de foarte multă responsabilitate', a menţionat premierul la Antena 3.
Viorica Dăncilă a subliniat că nu merge în SUA 'pentru poze', ci pentru a avea întrevederi cu oficiali americani, cu reprezentanţi ai companiilor americane, dar şi cu comunitatea românească de acolo.
'Nici nu am vorbit bine de această vizită şi s-a spus că mergem pentru poze, că mergem cine ştie din ce alte considerente. Nu, merg să îmi reprezint ţara şi merg pentru a întări relaţiile transatlantice. Nu merg să fac promisiuni. Merg ca să concretizăm lucruri care leagă Statele Unite de România. Merg ca să semnez anumite acorduri între România şi Statele Unite, bineînţeles, în beneficiul României şi care să genereze un val de încredere mult mai mare în ţara noastră.
'Este o vizită de lucru'
Merg să mă întâlnesc cu companii americane pentru a le vorbi de investiţiile în România, pentru a le prezenta posibilităţi de investiţii, dar şi cum a încurajat şi cum vrea să încurajeze Guvernul României investiţiile americane. Merg în cadrul ONU să vorbesc alături de regele Iordaniei şi preşedintele Macron într-o dezbatere privind terorismul. Merg să mă întâlnesc cu reprezentanţi ai Departamentului de stat. Deci, este o vizită de lucru, în care am foarte multe întâlniri. Sunt şi întâlniri la care nu o să fac referiri acum, în această emisiune, dar îmi doresc să mă întâlnesc şi cu comunitatea de români din Statele Unite ale Americii', a precizat prim-ministrul.
Dăncilă a adăugat că va fi însoţită în vizita în SUA de mai mulţi membri ai Guvernului. 'Alături de mine merg mai mulţi miniştri. Am luat miniştri pe domeniile în care avem întâlniri şi în care putem să ajungem la rezultate foarte bune pentru România şi, aşa cum am spus, să întărească în aceste sectoare cooperarea dintre România şi Statele Unite ale Americii', a mai afirmat şefa Executivului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Florin Piersic este la Terapie Intensivă. Ar putea fi transferat la Viena pentru a-i fi înlăturat stimulatorul cardiac
- Bătălia din sondaje pentru funcția de primar general al Capitalei. Un candidat are șanse reale să-l bată pe Nicușor Dan, dar nu e luat în calcul
- Klaus Iohannis se pensionează: Ce pensie pe contributivitate va lua președintele
- Acuzații grave aduse magistratei din dosarul Vlad Pascu, chiar din sistemul judiciar. Gesturi inexplicabile, dezvăluite din interior
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”