Viorica Dăncilă a ajuns, în urmă cu puţin timp, la Sala Palatului, acolo unde, la ora 11.00, va începe Congresul extraordinar al PSD.
"Sunt pregătită. Am încredere în colegii mei. Cei care vor întruni votul colegilor vor conduce PSD spre victorie. Voi fi un om echilibrat și în același timp un om ferm. PSD are nevoie de echilibru, dar și de decizii ferme. Cred că e importantă echipa care va conduce acest partid. E nevoie ca deciziile să nu fie luate în grupuri restrânse, în fonduri statutare și prin decizii de partid”, a afirmat Viorica Dăncilă.
Social-democraţii se reunesc sâmbătă în congres extraordinar, pentru a-şi alege preşedintele, preşedintele executiv şi secretarul general al partidului. Comitetul Executiv Naţional al PSD a validat vineri candidaturile la funcţiile de conducere ale partidului, a stabilit modul de desfăşurare a congresului şi modificările la statut.
"Am stabilit modul de desfăşurare a congresului, modificările pe care le vom face în statut şi am validat candidaturile pe cele trei funcţii care vor fi votate mâine în cadrul congresului", a precizat preşedintele interimar al PSD, Viorica Dăncilă, la finalul CExN.
Cine candidează pentru şefia PSD
Dăncilă a spus că pentru funcţia de preşedinte al PSD sunt înscrise patru persoane, iar toate cele patru candidaturi au fost validate de Comitetul Executiv Naţional. Ea a menţionat că pentru funcţia de preşedinte al PSD au mai fost două candidaturi, dar care nu îndeplinesc condiţiile şi nu au fost supuse votului în CExN.
Cei patru candidaţi pentru funcţia de preşedinte al PSD sunt: Viorica Dăncilă, Ecaterina Andronescu, Şerban Nicolae şi Liviu Pleşoianu. Candidaturile lui Ilie Rotaru şi Cătălin Stochiţă nu au îndeplinit condiţiile de eligibilitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă