Data publicării:

Drumul european: Victorie a homosexualilor la Chișinău

Autor: florin, Florin Pupăză | Categorie: Arhiva
WhatsApp
mars1
mars1

Parlamentul Republicii Moldova a abrogat, vineri, o lege care incrimina propaganda în favoarea homosexualităţii, pe fondul presiunilor Uniunii Europene înaintea summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius.

Cincizeci şi trei de parlamentari ai coaliţiei proeuropene din totalul de 101 membri ai Parlamentului au votat pentru abrogarea legii, care fusese adoptată în iunie şi atrăsese criticile Uniunii Europene, potrivit Mediafax.

Republica Moldova adoptase legea după modelul Rusiei, care în iunie a aprobat o lege ce incriminează propaganda homosexuală în rândul minorilor.

În iunie, Uniunea Europeană şi Republica Moldova au finalizat negocierile în vederea semnării unui acord de asociere care prevede crearea unei zone de liber-schimb. Acordul ar urma să fie parafat în noiembrie, la summitul Parteneriatului Estic programat la Vilnius.

Proteste ale preoților

Zeci de preoţi şi protestatari au blocat accesul, vineri, în Parlamentul de la Chişinău, fiind nemulţumiţi de excluderea pedepsei pentru propagarea homosexualităţii din Codul Contravenţional.

Protestatarii au venit în faţa Palatului Republicii cu icoane şi au intonat cântece bisericeşti, încă de la ora locală 09.00 (09.00, ora României), cu o oră înainte de începerea şedinţei Parlamentului. Ei au încercat să nu le permită deputaţilor să intre în clădire.

Acestora li s-au alăturat şi membri ai PCRM (Partidul Comuniştilor din R.Moldova), care s-au îmbrâncit cu forţele de ordine, mobilizate pentru a asigura accesul deputaţilor moldoveni în Legislativ.

"Stimaţii noştri politicieni au înnebunit după patima homosexualităţii", a afirmat Ghenadie Valuţa, preşedintele asociaţiei "Pro Ortodoxia".

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel