Vânzările auto în țările în curs de dezvoltare vor exploda în 2012 - STUDIU
În 2012, vânzările de automobile din ţările aflate în curs de dezvoltare le vor depăşi, pentru prima oară, pe cele din statele dezvoltate, potrivit unui studiu realizat de banca Scotia, din Canada.
Autor: Atoussa Bassiri
În urmă cu 10 ani, în statele aflate în dezvoltare aveau loc sub 20% din vânzările de maşini la nivel mondial. Însă, în 2012, se pare că acestea vor câștiga în fața statelor puternice din punct de vedere economic.
"Anticipăm că vânzările de automobile din ţările în dezvoltare vor creşte cu 7% anul viitor, la 31 milioane de unităţi, şi vor depăşi livrările din Europa Occidentală, America de Nord şi Japonia", a afirmat economistul Carlos Gomes într-un comunicat.
Problemele bugetare din Europa ar putea totuşi să limiteze la 4% avansul mondial al vânzărilor. Astfel, "Europa Occidentală va rămâne veriga slabă", potrivit băncii canadiene, care se aşteaptă ca vânzările să fie în declin în ţările mediteraneene afectate de criza datoriilor, în timp ce alte state de pe continent ar putea fi contaminate, dacă problemele nu vor fi rezolvate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News