Valeriu Gheorghiță dezminte informația că locul vaccinării devine magnetic: Tinerii noștri sunt mai inteligenți de atât
Mai multe imagini apărute în mediul online au stârnit controverse printre internauți, după ce unele persoane au spus că locul vaccinării devine magnetic și au prezentat imagini video în care o lingură sau o furculiță stăteau lipite pe mână. Valeriu Gheorghiță a fost întrebat în legătură cu acest subiect.
În ultima perioadă, pe Internet au apărut mai multe imagini cu mai mulți oameni care spun că locul vaccinării devine magnetic. Aceștia au prezentat și imagini video când își pun monede, linguri ori furculițe pe braț, în locul în care au fost imunizați cu serul COVID-19. Pe lângă o curiozitate crescută pe care a stârnit-o, imaginile au provocat și multă panică, în special în rândul tinerilor.
Deoarece imaginile au ajuns și în România, iar în mediul online au început să circule aceste fake news-uri, problema a fost ridicată în spațiul public.
Valeriu Gheorghiță dezminte informația
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul Campaniei Naționale de Vaccinare a dezmințit această informație marți, în timpul conferinței de presă:
„Tinerii noștri sunt mai inteligenți de atât. Filmele acelea sunt penibile. Tinerii din ziua de astăzi interacționează și au prieteni. Chiar dacă ar putea crede așa ceva, vor discuta cu prietenii lor. Asemenea materiale au un impact foarte mic. Sunt atât de penibile încât nu pot să depășească un nivel de acceptare”, a precizat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul Campaniei Naționale de Vaccinare.
Vaccinarea românilor între blocuri
Colonelul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul Campaniei Naţionale de Vaccinare împotriva COVID-19, a anunţat că în perioada următoare vor fi organizate centre de vaccinare... între blocuri.
"Sunt oameni care au teamă de medici, de înţepături, de ace, poate, şi atunci este bine să găsim acele locaţii potrivite pentru vaccinare, cum ar fi gările, aeroporturile, stadioanele, pe litoral, la munte, acolo unde există interacţiuni între persoane.
Când ridicăm restricţii, oamenii vor interacţiona mai mult. Vom identifica acele zone în care există interacţiuni ridicate între persoane şi vom merge cu vaccinul în zona respectivă. De asemenea, tot conceptul de mobilitate îl reprezintă şi organizarea de puncte de vaccinare în urban, între blocuri. Practic, grupat, anumite blocuri să fie arondate unor puncte fixe de vaccinare, care ulterior să poată fi mutate de la o regiune la alta, ca să avem o acoperire mai mare. Evident că nu ne mai aşteptăm la centre de vaccinare în care vor fi mii de persoane vaccinate. E nevoie de o fragmentare mare a întregului proces, în puncte mici dar cu acoperire geografică ridicată", a declarat Valeriu Gheorghiţă (citește mai multe AICI).
CITEȘTE ȘI - Cîțu: Vaccinul rămâne gratuit după ce Orban a zis că este cu plată
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News