Acesta a precizat ca programul, aflat la cea de-a doua ediţie, a început de luna trecută, în cadrul lui voluntarii asociaţiei urmând sa îi înveţe pe copiii din şcolile din mediul rural ce sa facă pentru a avea dinţi sănătoşi şi frumoşi.
'În proiect sunt prinse anul acesta 91 de unităţi şcolare din mediul rural, dar şi din câteva oraşe mici din judeţ, în total fiind 9.111 elevi cărora le vom livra , prin intermediul voluntarilor şi al cadrelor didactice din şcolile respective, această lecţie de igienă dentară. Copiilor li se explică, într-un mod interactiv, tehnica de periaj dentar, iar la final le donăm şi instrumentele necesare pentru a avea în fiecare zi o dantură sănătoasă: periuţa şi pasta de dinţi, dar şi pliante cu sfaturi utile pentru părinţi. De asemenea, în pacheţele acestea le vom da şi săpun, lecţiile de igienă dentară fiind completate de informaţii privind importanţa spălării mâinilor, pentru ca cei mici sa fie protejaţi de afecţiunile bacteriene consecutive unei igiene deficitare', a menţionat reprezentantul Crucii Roşii din Vâlcea.
Potrivit acestuia, în program sunt cuprinse anul acesta toate şcolile din mediul rural din judeţ, în ultima lună, aceste lecţii de igienă orală, fiind ţinute deja în unităţile şcolare din 30 de localităţi vâlcene.
VEZI ȘI:
Război Afganistan. Talibanii, lovitură pentru Crucea Roșie
Cruce Caraiman, renovare. Intervenţie MApN
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol