Vaccinul anti-COVID-19, PROSPECT. Care sunt BENEFICIILE vaccinării. EMA a publicat toate datele
În România campania de vaccinare anti-COVID va începe pe 27 octombrie. Agenţia Europeană a Medicamentului a publicat care sunt beneficiile serului, explicând ce studii s-au făcut în acest sens.
Agenţia Europeană a Medicamentului a publicat prospectul vaccinului anti-COVID care va ajunge și în România. Experții au explicat care sunt beneficiile serului, dar și ce studii s-au făcut în acest sens.
Astfel, potrivit EMA, un studiu clinic extins a arătat că vaccinul a fost eficient în prevenirea COVID-19 la persoanele cu vârsta de peste 16 ani. Studiu a implicat în total aproximativ 44.000 de persoane. Jumătate dintre ele au primit vaccinul, iar cealaltă jumătate au primit o injecție falsă, adică un placebo.
Eficacitate de 95%
Eficacitatea a fost calculată la peste 36.000 de persoane cu vârsta de 16 ani, inclusiv la persoanele cu vârsta peste 75 de ani. Studiul a arătat o reducere cu 95% a numărului de cazuri simptomatice de COVID-19 la persoanele care au primit vaccinul. Doar 8 cazuri din 18.198 au prezentat simptome COVID-19, în cazul persoanelor vaccinate anti-COVID. În cazul celor care au primit un placebo, au prezentat simptome COVID 162 de oameni din cei 18.325. Aceasta înseamnă că vaccinul a demonstrat o eficacitate de 95%, susțin experții.
Studiul a arătat, de asemenea, o eficacitate de aproximativ 95% la persoanele care fac parte din categoriile de risc, inclusiv la persoane cu astm, boli pulmonare cronice, diabet, hipertensiune arterială sau supraponderabilitate.
Mai multe detalii despre vaccinul anti-COVID, poți vedea AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News