Data publicării:

Benjamin Netanyahu ar putea fi arestat dacă vizitează Marea Britanie

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Marea Britanie va pune în aplicare mandatul de arestare emis de CPI în cazul unei vizite a lui Benjamin Netanyahu, afirmă ministrul de Externe.

Marea Britanie ar respecta procedura legală în cazul în care Benjamin Netanyahu ar face o vizită în această ţară, a declarat luni ministrul de Externe David Lammy, transmite Agerpres. Acesta a fost întrebat dacă Londra ar pune în executare mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internaţională (CPI) pe numele premierului israelian, transmite Reuters.

"Suntem semnatari ai Statutului de la Roma (actul fondator al CPI, n.red.), am fost întotdeauna ataşaţi faţă de obligaţiile noastre în virtutea dreptului internaţional şi a dreptului internaţional umanitar", le-a declarat Lammy jurnaliştilor în marja unei reuniuni a G7 în Italia.

"Desigur, dacă ar fi să existe o astfel de vizită în Regatul Unit, ar exista o procedură judiciară şi ar fi urmată procedura legală în ce priveşte aceste probleme", a adăugat el.

De ce Curtea Penală Internațională a emis mandat de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu



Curtea Penală Internaţională a emis joi mandate de arestare vizându-i pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, fostul ministru israelian al apărării, Yoav Gallant, şi şeful aripii militare a mişcării palestiniene Hamas, Mohammed Deif, pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii.

Netanyahu și alți lideri israelieni au condamnat cererea de mandate a procurorului șef al Curții Penale Internaționale - Karim Khan, ca fiind rușinoasă și antisemită. Și președintele SUA, Joe Biden, l-a criticat pe procuror și și-a exprimat sprijinul pentru dreptul Israelului de a se apăra împotriva Hamas. De asemenea, organizația teroristă Hamas a criticat cererea.

În ceea ce privește crimele, Curtea Penală Internațională susține că a găsit motive întemeiate să creadă că Benjamin Netanyahu și fostul său ministru al Apărării, Yoav Gallant, poartă fiecare responsabilitate penală în calitate de co-autori pentru comiterea faptelor împreună cu alții: "crime de război, înfometări ca metodă de război și crimele împotriva umanității, persecuție și alte acte inumane".

Totodată, procurorul ar fi găsit motive rezonabile să creadă că Netanyahu și Gallant poartă fiecare responsabilitate penală în calitate de superiori civili pentru crima de război de a dirija în mod intenționat un atac împotriva populației civile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel