Data publicării:
Cristi Mitrea, scandal în emisiunea lui Cătălin Măruță: „Nu ai nici educația potrivită, nici caracterul și ești și frustrat”. Cum a reacționat prezentatorul TV
Cristi Mitrea a fost protagonistul unui scandal în direct în cadrul emisiunii „La Măruță”. Luptătorului MMA nu s-a putut abține și a spus tot ce a avut pe suflet, iar reacția prezentatorului TV nu a întârziat să apară.
Un nou sezon Survivor România va debuta începând de anul viitor pe Pro TV, iar pregătirile sunt deja în toi. În emisiunea lui Cătălin Măruță s-a dat startul unei competiții captivante, a cărei miză este un loc în cel mai așteptat reality show al anului, publicul fiind cel care decide soarta concurenților. În competiție au intrat șase curajoși, trei fete și trei băieți, însă au rămas doar patru.
După o probă desfășurată cu câteva zile în urmă, Alin Barica a făcut o declarație surprinzătoare, afirmând că Ștefan Iulian Chiriluș, concurentul care a câștigat imunitatea și a scăpat astfel de proba de eliminare, ar fi încălcat regulile. Totuși, acest incident nu a fost surprins de camerele emisiunii, așa că nu a fost vizibil pentru telespectatori. Cu toate acestea, Alin Barica a ales să dezvăluie acest detaliu despre colegul său.
Cristi Mitrea, scandal în emisiunea lui Cătălin Măruță
În ediția de vineri, 22 noiembrie, a emisiunii „La Măruță”, spiritele s-au încins între Cristi Mitrea și Alin Barica, după ce acesta din urmă a părăsit competiția. Luptătorul MMA a mărturisit că telespectatorii l-au taxat pentru comportamentul său, dar și pentru că l-a dat de gol pe colegul său, Ștefan Iulian Chiriluș, în fața publicului.
Cristi Mitrea a explicat că telespectatorii taxează imediat comportamentul pe care nu-l agreează și că modul în care Alin Barica s-a exprimat nu a fost potrivit pentru un asemenea format, subliniind că în competiția Survivor nu ar fi rezistat nici măcar 2 ore.
Cristi Mitrea: Personal îți spun, sfatul meu. Să știi că ai pierdut pe mâna ta, pentru comportamentul ăsta. Lumea taxează foarte ușor. Oamenii nu agreează. Puteai să spui că a greșit și a pus mâna pe cuiul ăla. Modul în care te exprimi, modul în care transmiți un mesaj, modul în care te plângi de celălalt că trișează și nu a trișat... Nu are atitudine de Survivor, punct. Acolo rezista 2 ore. În ideea în care vrei să te plângi de cineva că a trișat sau a făcut ceva mai mult decât ai fi putut face tu și nu s-a văzut, tu trebuia să ai cel puțin toate cuiele bătute.
„Nu ai nici educația potrivită, nici caracterul potrivit și ești și frustrat”
Nici Alin Barica nu s-a abținut și l-a acuzat pe luptătorul MMA că el stă doar cu „cu apa în mână”, fără a înțelege cu adevărat dificultățile competiției. Însă Cristi Mitrea nu s-a lăsat impresionat și i-a spus că nu are nici „educația” și nici „caracterul potrivit” pentru a face față unei astfel de competiții. Dorind să oprească imediat escaladarea tensiunilor, Cătălin Măruță a întrebat o altă concurentă ce face, încercând astfel să schimbe direcția discuției și să reducă intensitatea momentului.
Alin Barica: El e deținătorul adevărului și în pauza de publicitate, el le-a bătut pe toate. A luat ultimul loc! Despre ce vorbim, Cristi?! Tu știi totul de acolo din spate, de la măsuță, cu apa în mână... Tu știi tot. E ușor în vestuță să îți dai cu părerea. E mai greu acolo.
Cristi Mitrea: E greu să ai o educație bună și potrivită pentru un asemenea format. Nu ai nici educația potrivită, nici caracterul potrivit și ești și imatur și frustrat. Crede-mă.
Alin Barica: Mă jignești.
Cristi Mitrea: Ăsta ești, ăsta e adevărul. Nu ai suporta Survivor nici 2 ore, nici singur, nici în echipă.
Alin Barica: Nu ai de unde să știi. Tu ești omul care să vorbească de maturitate și moralitate?
Cristi Mitrea: Tu ești un copil care nu știe să joace în echipă, în colectiv, să stea cu oamenii lângă el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News