Data publicării:

Ursul Muki, mascota staţiunii Balvanyos, a fost mutat la Zărneşti- VIDEO

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Ursul Muki, care a fost crescut timp de nouă ani în incinta unei pensiuni agroturistice din staţiunea Balvanyos, a fost transportat în Rezervaţia de la Zărneşti, datorită numeroaselor demersuri făcute de asociaţiile de protecţie a animalelor care au cerut 'eliberarea' lui.

Proprietarul pensiunii, Daragus Attila, afirmă că Muki a ajuns într-un 'ghetou', în care mai trăiesc alţi 51 de urşi.

'Noi am cerut să îl dăm pentru că nu am mai rezistat presiunilor care s-au făcut asupra noastră. Aveam toate avizele, toate autorizaţiile, dar cu toate acestea m-am trezit cu televiziunile, filmat cu camera ascunsă, cu reclamaţii, cu tot felul de presiuni. Alţii fac braconaj, iar eu, care l-am crescut pe Muki timp de 9 ani, m-am trezit cu dosar la Procuratură', a declarat Daragus Attila, agenției Agerpres.

El spune că îl doare sufletul pentru Muki, fiind convins că ursul nu va rezista în sălbăticie.

'A crescut sub ochii noştri, este un urs blând, pe care îl iubesc zeci de mii de turişti care au venit la Balvanyos de-a lungul timpului. Vă daţi seama, o să trăiască cu 51 de urşi, iar el e atât de blând că îl bate şi un berbec', a mai spus Daragus.

Acesta a refuzat să fie prezent joi la momentul despărţirii de Muki şi să vadă imaginile care i-au surprins primii paşi în 'libertate'. 'Nici nu vreau să-l văd, mă doare inima. Numai cine nu a crescut un animal, un câine sau o pisică nu înţelege', a conchis Daragus Attila.

Potrivit acestuia, ursul valorează aproape 15.000 de euro, Daragus precizând că a cerut administratorilor rezervaţiei să îi introducă un cip pentru a putea fi monitorizat în permanenţă.

Muki şi sora lui au fost găsiţi în pădure în urmă cu aproape nouă ani, la scurt timp după ce mama lor a fost împuşcată. Sora ursului a dispărut într-o noapte, dar Muki, mulţumit cu traiul oferit, a rămas la pensiunea din Balvanyos, devenind în scurt timp mascota localităţii şi un punct de atracţie pentru turişti.

Părinţii adoptivi i-au construit un bârlog, o piscină şi o grădină în care să se plimbe în voie, ba chiar i-au comandat în Polonia o statuie în mărime naturală, reprezentându-l ridicat în două picioare, pe care au amplasat-o în faţa pensiunii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel