Data publicării:
Trucurile care te vor ajuta dacă „ai făcut-o lată” în weekend ca să nu te trezești cu kilograme în plus. Mihaela Bilic vine cu 3 strategii
Nutriționistul Mihaela Bilic a explicat ce să facem dacă „am făcut-o lată” în weekend.
Weekendul este un moment de relaxare, dar fără mâncare, parcă nu e relaxare.
„Ce facem dacă am făcut-o lată? În weekenduri apar tentațiile alimentare: mâncăruri copioase, produse de fast-food sau dulciuri. Cu siguranță meniul de la sfârșit de săptămână este mai generos, indiferent că suntem acasă sau în deplasare. Ce facem dacă am exagerat cu mâncarea? Ce măsuri luăm ca să nu ne trezim cu o indigestie sau cu 2 kg în plus pe cântar? Abaterile de la dieta echilibrată și sănătoasă pe care o aveți în mod obișnuit nu sunt o tragedie. Dacă țineți cont de următoarele strategii:
VEZI ȘI: Ciorbă sau supă-cremă? Mihaela Bilic arată care este prietena siluetei. "Un adevărat medicament"!
Varianta nr. 1: plătiți-vă datoria cât mai rapid! Organismul își stabilește echilibrul metabolic pe ultimele 4-5 zile, nu ne îngrășăm dintr-o masă și nu slăbim dacă sărim peste o masă. Nu contează dacă într-o zi ați mâncat mai mult, important este ce aport caloric mediu ați realizat într-o săptămână. Dacă azi ați cheltuit un buget de calorii dublu, mâine va trebui să faceți foamea… ca să vă plătiți datoria Masă de sărbătoare cu 3 feluri de mâncare și desert? A doua zi doar apă și cafea ca să ajutați digestia, iar la prânz o ciorbă sau un iaurt. În felul acesta festinul se repartizează pe 2 zile și nu depășiți bugetul caloric.
Mihaela Bilic: Silueta este rezultatul faptelor noastre de zi cu zi
Varianta nr. 2: strângeți bani albi pentru zile negre! În nutriție se numește apetit previzional și înseamnă să mănânci mai puțin în zilele premergătoare unui ospăț. Știți că urmează o petrecere sau un răsfăț culinar? Atunci economisiți calorii în vederea acestui eveniment. Cu o zi, două înainte mâncați doar supe, salate și produse lactate, aportul redus de calorii din timpul săptămânii vă permite să o faceți lată în weekend.
Varianta nr. 3: treceți excesul alimentar la capitolul “excepție” și reveniți la dieta voastră obișnuită. Alimentația nu trebuie să fie perfectă în fiecare zi a vieții noastre, este important să facem lucrurile corect în 80% din timp. Restul de 20% va fi trecut cu vederea!
Silueta este rezultatul faptelor noastre de zi cu zi, contează ce mâncăm în mod obișnuit, nu ce facem în mod excepțional. Dulciurile, fast-food-ul, prăjelile, alimentele semipreparate și ultraprocesate se mănâncă rar. Doar dacă faceți din ele un obicei, apar problemele!”, a explicat Mihaela Bilic pe pagina ei de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News