Urmărește emisiunea live
Data actualizării:
Data publicării:

Percheziții la domiciliul Sorinei Pintea. Ce caută procurorii lui Kovesi

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Unsplash
FOTO: Unsplash

Percheziții la domiciliul Sorinei Pintea, fost ministru al Sănătății, au loc marți dimineață. 

Citește și - Parchetul lui Kovesi acuză patru români de fraudă. Legături cu mafia italiană

Perchezițiile se desfășoară în localitatea Băița, Hunedoara, într-un dosar deschis de Parchetul European și care îl vizează pe soțul Sorinei Pintea, Ovidiu Goga, anunță România TV. La fața locului se află echipaje de polițiști, criminaliști, polițiști de la grupa canină și jandarmerie, aflate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi.

Amintim faptul că fosta ministră a Sănătății a fost condamnată în aprilie 2024 la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare de către judecătorii Tribunalului Cluj, în dosarul în care a fost prinsă în flagrant de DNA în timp ce lua mită.

„În baza art. 396 alin. (2) C.proc.pen., cu reţinerea art. 36 alin. (1) C.pen., condamnă inculpata P.S., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare în regim privativ de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 289 alin. (1) C.pen., cu reţinerea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen”, arăta decizia Tribunalului Cluj din data de 26 aprilie 2024.

I s-a interzis exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţi publice

”În temeiul art. 67 alin. (2) C.pen. interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita funcţia de manager în cadrul unui spital public, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.pen., pe o durată de 3 ani, care se execută în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C.pen. În temeiul art. 65 alin. (1) C.pen. interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita funcţia de manager în cadrul unui spital public, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.pen., care se execută în condiţiile art. 65 alin. (3) C.pen. În baza art. 72 alin. (1) C.pen. deduce din pedeapsa aplicată măsura reţinerii şi cea a arestării preventive de la data de 29.02.2020 la data de 06.03.2020”, transmite Tribunalul Cluj. 

Sorina Pintea a fost ministrul Sănătății din 2018 până în 2019, atunci când a fost dat jos Guvernul Dăncilă în urma moțiunii de cenzură.

Luare de mită

În data de 30 aprilie 2020, Sorina Pintea a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată. La acea dată ea era manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" din Baia Mare.

În perioada noiembrie 2019 - 28 februarie 2020, Sorina Pintea ar fi pretins şi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale sumele de 10.000 de euro (în 20 decembrie 2019) şi 120.000 lei (în 28 februarie 2020), potrivit procurorilor DNA. Aceste sume nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică ce avea ca obiect proiectarea şi execuţia lucrărilor de amenajare a blocului operator - sala de chirurgie cardiovasculară şi toracică şi a unor spaţii adiacente din Spitalul Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" Baia Mare, conform sursei citate. Procurorii mai transmitea la vremea respectivă faptul că Sorina Pintea ar fi primit banii în incinta unităţii medicale pe care o conducea. Citește detalii aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel