Data actualizării:
Data publicării:

Un grafician român a reconstruit 3D capul lui Iisus Hristos, după imaginea de pe giulgiul din Torino / video

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Facebook Bogdan Petry
Foto: Facebook Bogdan Petry

Chipul imprimat pe giulgiul din Torino, despre care se crede că ar fi al Lui Iisus Hristos, a fost reconstruit 3D de către un grafician român.

VEZI ȘI                   -                  Un artist l-a recreat pe Mihai Eminescu. Cum ar fi arătat, de fapt, poetul național al românilor într-un context social / foto în articol

Giulgiul din Torino este unul dintre cele mai controversate și studiate relicve religioase din lume. Acesta este o bucată de pânză de in, de aproximativ 4,4 metri lungime și 1,1 metri lățime, pe care se află imprimată imaginea unui bărbat ce pare să fi suferit răni fizice similare cu cele descrise în relatările biblice ale crucificării lui Iisus Hristos. Giulgiul este păstrat în Catedrala Sfântului Ioan Botezătorul din Torino, Italia, de unde și numele său.

Prima documentare sigură a giulgiului datează din 1353, când acesta a apărut în posesiunea unei biserici din Lirey, Franța. Cu toate acestea, originea exactă a giulgiului este neclară și a fost subiectul multor dezbateri. Unii cred că giulgiul este cu adevărat pânza funerară a lui Iisus, în timp ce alții susțin că este un fals medieval. Analizele de datare cu radiocarbon efectuate în 1988 au sugerat că pânza datează din perioada 1260-1390, însă aceste rezultate au fost contestate pe baza presupunerii că eșantioanele prelevate ar fi fost contaminate.

VEZI ȘI                 -                  Puțini îl recunosc pe bărbatul din această imagine restaurată, însă el creează mari probleme elevilor la bacalaureat / fotografie completă în articol

Imaginea de pe giulgiu prezintă urme care ar corespunde rănilor de crucificare și flagelare, ceea ce a dus la speculații că persoana imprimată ar putea fi Iisus Hristos. Cu toate acestea, știința nu a putut confirma identitatea persoanei sau metoda exactă prin care imaginea a fost creată. Giulgiul prezintă și urme de sânge și diverse detalii anatomice care par să susțină autenticitatea sa, dar acestea au fost la fel de bine contestate de experți care susțin teoria falsificării.

Controversele privind giulgiul din Torino continuă, fiind studiat intens atât de teologi, cât și de oameni de știință. În timp ce unii îl consideră o relicvă sacră, alții îl văd ca pe un artefact istoric sau chiar ca pe o piesă de artă medievală. Indiferent de credințele individuale, giulgiul din Torino rămâne un obiect fascinant, care continuă să inspire dezbateri și cercetări.

VEZI ȘI                    -                  O stațiune de la malul mării îi poartă numele, dar puțini știu cine e cu adevărat românul cu barbă din această imagine / fotografie completă în articol

Un grafician român a reconstruit 3D capul lui Iisus Hristos, după imaginea de pe giulgiul din Torino

Graficianul și caricaturistul Bogdan Petry, unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România, a reușit să reconstruiască 3D chipul imprimat pe giulgiul din Torino, iar imaginea este extrem de asemănătoare cu chipul lui Iisus Hristos reprezentat pe icoanele ortodoxe.

„Silueta imprimată pe giulgiul de la Torino a stârnit multe controverse, dar până una alta, am încercat să materializez acest chip misterios, folosindu-mă de tehnologia oarecum avansată și de cunoștințele in domeniul graficii computerizate. Pentru început am creat un fișier alfa, alb și negru, un așa-zis deep-map, unde albul reprezintă relieful înalt și negru nivelul inferior, adâncimea maximă.

Apoi am băgat fișierul în format PSD (nicio legătură cu partidul) într-un program 3D, am extrudat masca pe care am realizat-o anterior, după care, încet-încet, am sculptat și rafinat volumele faciale.

În final a ieșit un cap de Iisus, așa cum îl știm cu toții. De remarcat asemănarea chipului lui Iisus de la Torino, cu chipul lui Leonardo da Vinci, realizarea giulgiului fiind atribuită chiar lui Da Vinci“, a scris graficianul Bogdan Petry pe Facebook.

Bogdan Willkrin Petry s-a născut la 4 aprilie 1965 în București și este grafician și ilustrator, dar și unul dintre cei mai renumiți caricaturiști români. Străbunii săi paterni erau din familia nobiliară germană Petry, gravori germani veniți în România din Köln, iar din partea mamei (Ivancov) are rădăcini rusești, strămoșii săi fiind staroveni (ruși cu bărbi mari ce se îndeletniceau cu pictura bisericilor). Bogdan Petry este fiul cel mare al profesorului, scriitorului și pictorului Marian Petry și fratele scriitorului și graficianului Cezar Petry, potrivit Wikipedia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel