Data publicării:

Ungaria relaxează restricțiile, după ce a administrat peste 4 milioane de doze de vaccin

Autor: Doinița Manic | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Sursă foto: Facebook Viktor Orban
Sursă foto: Facebook Viktor Orban

Ungaria anunță relaxarea mai multor restricții, după ce a fost depășit pragul de 4 milioane de doze de vaccin anti-COVID administrate.

Prim-ministrul ungar Viktor Orban a declarat vineri că noile măsuri de relaxare anunţate anterior vor intra în vigoare de sâmbătă, întrucât procentul persoanelor vaccinate anti-COVID-19 cu cel puţin o doză a trecut de 40%, transmite Agerpres, citând Reuters.

Dat fiind că joi seara numărul de vaccinări a ajuns la 3.911.000, pragul de 4 milioane va fi depăşit cu siguranţă în cursul zilei de vineri, dând cale liberă ca noile reguli să poată intra în vigoare de sâmbătă, a spus Orban, citat de MTI. Potrivit lui Orban, valul epidemic cel mai grav de până acum se află în scădere şi în ţară sosesc mari cantităţi de vaccinuri atât din surse occidentale, cât şi estice, astfel încât vor exista suficiente doze pentru vaccinarea tuturor celor care doresc.

"Acum depinde oameni să primească vaccinul. Însă pandemia nu s-a încheiat încă şi trebuie să ne purtăm responsabil.", a subliniat şeful guvernului la postul public de radio.

Ce restricții vor fi relaxate



Restaurantele vor putea servi în interior clienţi cu certificate de imunitate şi se vor redeschide hotelurile, teatrele, cinematografele, sălile de sport, piscinele, muzeele, bibliotecile şi grădinile zoologice, a precizat Orban, confirmând planurile anunţate anterior.

Restricţiile de circulaţie vor fi valabile doar de la miezul nopţii, iar restaurantele şi magazinele vor putea funcţiona până la ora 23.00.

Orban a precizat că Ungaria va începe vaccinarea adolescenţilor de 16-18 ani după data de 10 mai, odată cu încheierea examenelor de sfârşit de an.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel