Un şofer a dat flash-uri maşinii de Poliţia, a fost amendat şi s-a dus la tribunal. Ce a decis instanţa
Un şofer din Vâlcea a fost amendat cu 700 de lei după ce a dat flash-uri în trafic maşinii de Poliţie. Acesta s-a dus, însă, în instanţă.
În cererea către instanţă, şoferul a spus că "agentul de poliţie circula nejustificat pe banda 2, banda 1 fiind liberă", şi a cerut anularea sancţiunii. De asemenea, conform conducătorului auto, deşi limita de viteză era de 90 km/h pe acea porţiune de drum, maşina de poliţie circula cu 60 km/h.
Judecătoria Râmnicu Vâlcea i-a dat dreptate şoferului, dar la apel IPJ a câştigat
"Pe sectorul de drum erau două benzi pe fiecare sens de mers, viteza maximă admisă fiind de 100 km/h, iar declaraţia martorului audiat nemijlocit de instanţă se coroborează cu susţinerile petentului din cuprinsul plângerii contravenţionale”, se arată în motivarea judecătoriei.
Totuși, IPJ Vâlcea a contestat sancțiunea la Tribunalul Vâlcea, care a admis apelul și a anulat sentința Judecătoriei, menținând astfel amenda aplicată șoferului.
"În procesul-verbal agentul constatator reține însă caracterul nejustificat și agresiv al acțiunilor petentului, iar acesta din urmă nu a dovedit în mod convingător lipsa de temeinicie a acestor consemnări.
Cu privire la declarația martorei audiate la solicitarea petentului, Tribunalul o apreciază ca fiind subiectivă și nesinceră.
De exemplu, martora a susținut că petentul a folosit o singură dată (iar nu în mod repetat) semnalele luminoase pentru a determina autospeciala de poliție să elibereze banda, însă este puțin verosimil că martora ar fi putut să-și dea seama, de pe locul din spate unde arată că era așezată, de câte ori a folosit petentul „flash-urile”, câtă vreme un astfel de semnal este îndeobște deosebit de discret, constând într-o simplă tragere de maneta folosită la aprinderea farurilor/semnalizare.
De asemenea, declarația martorei nu se coroborează în totalitate cu poziția petentului de la momentul constatării faptei, câtă vreme acesta nu a contestat faptul că a folosit în mod repetat semnalele luminoase, ci și-a justificat doar această conduită”, se arată în sentința Tribunalului Vâlcea, care este definitivă, conform antena3.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News