Data publicării:

Un senator PSD îl acuză pe Traian Igaș de contrabandă de țigări

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
igas
igas

Liderul PSD Satu Mare, senatorul Valer Marian, cere premierului demiterea ministrului Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, şi anchetarea acestuia, susţinând că acesta nu are nici pregătirea, nici probitatea morală necesare funcţiei pe care o deţine.

"Subsemnatul Valer Marian, în calitate de senator al României şi de vicepreşedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii din Senatul României, solicit domnului prim-ministru al Guvernului României, Emil Boc, să-l demită (revoce) de urgenţă pe ministrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş (senator PDL de Arad şi vicepreşedinte al Organizaţiei judeţene Arad a PDL), şi să dispună anchetarea acestuia pentru implicare în activităţi de crimă organizată, sub forma contrabandei", se arată într-o declaraţie de presă dată marţi publicităţii, citată de Mediafax

În declaraţie, senatorul arată motivele care stau la baza solicitării sale, printre acestea numărându-se lipsa pregătirii, a experienţei, a competenţei şi a probităţii "necesare pentru a deţine şi exercita o funcţie atât de importantă în statul român".

Valer Marian susţine că ministrul Igaş şi-a luat Bacalaureatul la 24 de ani, iar studiile universitare şi le-a definitivat în jurul vârstei de 35 de ani.

"Profesia sa de bază este tâmplar şi a absolvit liceul cu dificultate, obţinând bacalaureatul la vârsta de 24 ani (în 1992), după ce a urmat clasele a IX-a şi a X-a la Liceul agricol din Miniş (de unde se spune că ar fi fost exmatriculat), iar clasele a XI-a, a XII-a şi a XIII-a le-a terminat la seral, după o perioadă de 7 ani, la Liceul industrial din Nădlac (cu profil prelucrarea lemnului) şi la Grupul Şcolar Gheorghe Lazăr din Pecica, localitatea sa de domiciliu, unde tatăl său a fost şef de post. Iar Facultatea de Drept a Universităţii de Vest Vasile Goldiş din Arad (universitate privată) a absolvit-o la vârsta de 35 de ani (în 2003), la forma de învăţământ la distanţă şi cu o medie mediocră (6,30). (...) În al doilea rând, ministrul Igaş nu are nicio experienţă în domeniul juridic, nepracticând profesiile de magistrat, avocat, notar sau consilier juridic, şi nicio experienţă în domeniul administraţiei publice în funcţii executive", susţine Valer Marian.

Senatorul PSD mai susţine că ministrul Igaş a fost "unul din bişniţarii notorii ai judeţului Arad", în perioada 1990-1996. Marian îl acuză pe Igaş că nu şi-a trecut în declaraţia sa de avere un hotel pe care îl are în Pecica şi susţine că "există informaţii că ministrul Igaş a fost şi este implicat în activităţi de contrabandă cu ţigări".

Parlamentarul PSD mai acuză că ministrul beneficiază de sprijinul şefilor IJP şi IJPF din Arad şi că o parte din banii realizaţi de pe urma contrabandei ar ajunge la preşedintele Traian Băsescu.

"Conform unor surse din zonă, aceste operaţiuni ample de contrabandă s-ar realiza cu largul concurs al chestorului Ion Handra, şeful Inspectoratului Judeţean Arad al Poliţiei de Frontieră, şi sub protecţia şefilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad, cu toţi apropiaţi ai primarului Gheorghe Falcă şi ai ministrului Constantin Traian Igaş. Circulă informaţii că o parte din banii realizaţi din contrabanda de ţigări ajung, prin intermediul primarului Falcă, la preşedintele Traian Băsescu, naşul său de căsătorie şi de botez al copilului său. La rândul său, primarul Falcă este naşul de botez al unuia dintre copiii ministrului Igaş", se arată în declaraţia de presă.

În final, Valer Marian solicită DIICOT să se sesizeze în acest caz.

"Având în vedere gravitatea informaţiilor semnalate, solicit sesizarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub aspectul infracţiunii de contrabandă în formă organizată", concluzionează senatorul Valer Marian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel