"Mi-am dat demisia din PNL și mă voi înscrie cu declarație în plenul Senatului astăzi (luni n.r.) în ALDE. Am fost o voce critică la derapajele PNL de la democrație, de la valorile liberalismului, am fost o voce critică la numirea celor doi copreședinți ai PNL la Gorj după ce eu m-am autosuspendat, respectând deciziile partidului, dar partidul se pare că are o altă direcție, nu o direcție a unor valori. De aceea consider că ALDE este singurul partid care a rămas pe dreapta eșicherului politic, care respectă valorile liberale și care ține foarte mult la democrație", a declarat, pentru Agerpres, senatorul Dian Popescu.
De altfel, într-o scrisoare adresată liderilor PNL în care își anunță demisia din partid, Dian Popescu afirmă: "Pe această cale, vă anunț demisia mea din Partidul Național Liberal. Am fost timp de 25 de ani membru al acestui partid, dar în acest moment nu mai pot fi complice la fesenizarea partidului, impusă de oameni care nu au nici o legătură cu liberalismul.
Timp de 25 de ani am luptat în județul meu, Gorj, pentru ideile liberale. Acum, PNL Gorj este condus de foști membri ai PSD și PPDD, printre care un personaj care în 1990 ataca pe postul național de televiziune manifestația din Piața Universității și făcea propagandă cripto comunistă. Este o rușine
Nu pot să accept ca, la 26 de ani de la Revoluție, PNL să fie condus de un fost lider al FSN din 1990 și de oameni care nu au nici o legătură cu liberalismul.
De astăzi voi activa în grupul din Senat al ALDE. Cred cu tarie ca este singura modalitate prin care imi pot respecta ideile liberale pentru care am luptat două decenii".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă
- Chirieac, despre ce i-a spus Biden lui Iohannis: Multă înțelepciune. Nu se schimbă nimic
- De ce ne îndeamnă astrele să ne îngrijim grădina sufletului odată cu Luna Nouă în Taur
- Lecția pe care trebuie să o învețe toți șoferii din clipul unui accident. Expert: E și vina celui care a trecut regulamentar