Data publicării:

Un poliţist aflat în timpul serviciului a accidentat mortal o tânără, în județul Sibiu

Autor: Andrada Oana | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto ilustrativ Pixabay
Foto ilustrativ Pixabay

Un poliţist aflat în timpul serviciului a lovit mortal cu maşina o tânără de 21 de ani. Accidentul a avut loc luni seară, în orașul Agnita, județul Sibiu. 

Un poliţist aflat în timpul serviciului a lovit mortal, luni seara, o tânără de 21 de ani, în timp ce aceasta traversa o stradă din oraşul Agnita, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, Elena Welter.

'Luni seara, în jurul orei 21,30, pe strada 1 Decembrie din oraşul Agnita, s-a produs un accident rutier în care a fost implicat un poliţist din cadrul Postului de Poliţie Brădeni, aflat la volanul unei autospeciale de poliţie.

Din primele cercetări efectuate la locul producerii evenimentului, a rezultat faptul că poliţistul, aflat în timpul serviciului, în timp ce conducea autospeciala pe direcţia Agnita - Sighişoara, ar fi lovit o tânără în vârstă de 21 de ani, localnică, ce traversa partea carosabilă. Din păcate, rănile suferite în urma impactului au dus la decesul tinerei.

În cauză, se întocmesc actele pentru efectuarea de cercetări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanţele exacte în care s-a produs accidentul. La finalul cercetărilor va fi propusă soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Agnita', a precizat Elena Welter, conform Agerpres. 

În acest caz IPJ Sibiu face o anchetă internă.

'De asemenea, la nivelul IPJ Sibiu, se efectuează verificări interne cu privire la respectarea de către poliţist a normelor de conduita profesională, iar în funcţie de rezultatul anchetei penale, vor fi luate măsuri legale în consecinţă', mai arată sursa citată. 

VEZI ȘI: Un polițist din Capitală și-a uitat arma în toaleta unei benzinării. Când s-a întors, dispăruse

Un polițist de la Secția 9 din Capitală și-a uitat arma în toaleta unei benzinării. S-a întors după câteva minute, însă aceasta dispăruse.

„În data de 15 decembrie 2021, un agent de poliție din cadrul Secției 9 Poliție, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a intrat în toaleta unei benzinării, unde a uitat arma din dotare. În aproximativ 14 minute s-a reîntors, dar nu a găsit armamentul”, a transmis, joi, 16 decembrie, Poliția Capitalei.

Au fost alertați polițiștii aflați în teren și, pe baza imaginilor, a fost identificată o tânără care a intrat în același spațiu.

Arma a fost recuperată de pe un teren viran, unde fusese aruncată.

Femeia de 20 de ani, care și-ar fi însușit arma, dar și un bărbat de 33 de ani au fost reținuți sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Față de agentul de poliție, încadrat în structura DGPMB din anul 2018, au fost începute cercetări. (Știrea, AICI.)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel