Un oraș chinez testează 2,6 milioane de oameni după numai 5 persoane confirmate cu COVID
Un oraș chinez a găsit vineri câteva cazuri noi de coronavirus. Acum testează 2,6 milioane de rezidenți pentru detectarea altor posibile cazuri.
Orașul chinez Tianjin a lansat un program de testare în masă care va testa 2,6 milioane de locuitori în doar câteva zile după ce cinci cazuri transmise local au fost raportate vineri, scrie CNN.
Patru din cele cinci cazuri noi au fost raportate în același complex rezidențial din districtul Binhai New Area, situat în partea de est a orașului, a declarat într-un comunicat comisia de sănătate a orașului.
Testarea în masă, care a început sâmbătă, va acoperi toți locuitorii care locuiesc în district. Testarea se aștepta să fie finalizată în trei zile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News