Un bărbat din Argeș l-a ucis în bătaie pe amantul soției, după ce i-a prins împreună
Crimă pasională în Argeș. Un bărbat l-a ucis pe amantul soției sale, în noaptea de joi spre vineri, după ce i-a prins împreună, în casă.
Un bărbat gelos, care și-a prins soția în casă cu amantul, în noaptea de joi spre vineri, l-a ucis pe acesta în bătaie. Totul s-a întâmplat în comuna Cetățeni din județul Argeș.
Crima a fost descoperită vineri dimineață, după ce polițiștii din Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că un cadavru a fost găsit într-o grădină de la marginea localității.
Polițiștii care au intervenit la fața locului au constatat că pe trupul neînsuflețit al bărbatului erau urme de violență, inclusiv pe față. Bărbatul a fost identificat: avea 40 de ani și era din comuna Malu cu Flori, județul Dâmbovița.
Bărbatul a fost ucis cu brutalitate
Primele cercetări arată că victima a fost surprinsă de un bărbatul din comuna Cetățeni, în timp ce se afla în locuința acestuia, cu soția sa.
Agresorul în vârstă de 47 de ani s-a năpustit cu forță asupra amantului și, după ce victima a reușit să iasă din casă, scandalul violent a continuat în grădină.
Soțul agresor a fost reținut, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru omor.
Serviciul de Medicină Legală Argeş urmează să efectueze autopsia cadavrului, potrivit Adevărul.
Incidente similiare
Dublă crimă la biserică, în Argeș, tot pe fondul geloziei
Recent, în zona bisericii din Mihăiești, județul Argeș, aflat într-o criză de gelozie, un bărbat și-a ucis fosta parteneră de viață și pe fiul ei. Polițiștii care au intervenit la fața locului au găsit inițial cadavrul copilului de 15 ani, care prezenta leziuni în zona capului și ulterior, pe cel al femeii, în curtea bisericii, cu o rană adâncă la gât.
El a fost imobilizat de polițiști în timp ce încerca să-și pună capăt zilelor. În cele din urmă, a fost preluat de o ambulanță și transportat cu tăieturi în zona gâtului la Spitalul Județean de Urgență din Pitești.
Individul fusese invitat la „Acces Direct”, în urmă cu patru luni. Atunci, el și soția lui au mers la TV într-o tentativă de împăcare publică. Când a fost întrebat despre informația că și-ar fi amenințat soția cu moartea, bărbatul a recunoscut și a mărturisit că nu va ezita să recurgă la un gest extrem, în caz că femeia îl va părăsi.
Femeie ucisă de soț, după ce ar fi vorbit la telefon cu un alt bărbat
În luna ianuarie a anului 2021, un bărbat de 61 de ani, din comuna Scoarța, județul Gorj, și-a ucis soția din gelozie, după ce ar fi surprins-o vorbind la telefon cu alt bărbat.
Vecinii spuneau că scandalul dintre cei doi gorjeni, care aveau împreună trei copii, dura de două zile. După ce a înjunghiat-o mortal pe femeie, bărbatul a încercat să-și pună capăt zilelor tăindu-se de mai multe ori în abdomen.
Nora i-a găsit într-o baltă de sânge și a sunat imediat la 112. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News