Data actualizării:
Data publicării:

Josep Borrell: Libertatea presei este vitală pentru democrațiile reziliente și sănătoase

Autor: Elena Didila | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Apărarea și promovarea libertății presei reprezintă o misiune universală care nu cunoaște frontiere, a evidențiat Înaltul Reprezentat al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell, în preambulul celebrării Zilei Mondiale a Libertății Presei, la 3 mai.

Acesta a dat asigurări că Uniunea Europeană își menține ”angajamentul de a colabora cu guvernele, mass-media și societatea civilă, atât în cadrul forurilor internaționale, cât și la nivel local, pentru a lua inițiative și a consolida libertatea presei în întreaga lume”.

”Orice persoană are dreptul la libertatea de opinie și de exprimare; acest drept include libertatea de a avea opinii fără ingerințe și de a căuta, primi și transmite informații și idei prin orice mijloace și fără a ține seama de frontiere Consacrată în Declarația Universală a Drepturilor Omului în urmă cu 75 de ani, protecția libertății de exprimare rămâne o prioritate-cheie pentru acțiunea UE în domeniul drepturilor omului.

În acest an, ne alăturăm UNESCO pentru a sublinia faptul că, astăzi mai mult ca oricând, libertatea de exprimare este esențială pentru toate celelalte drepturi ale omului și contribuie în mod decisiv la Configurarea unui viitor al drepturilor”, a subliniat Borrell în declarația publicată, pe lângă limba engleză, și în arabă și rusă, potrivit Calea Europeană.

”Libertatea presei este în pericol”

Acesta consideră că ”menținerea unor mijloace de comunicare libere, independente și pluraliste este vitală pentru democrațiile reziliente și sănătoase”, dar deplânge faptul că ”libertatea presei este în pericol în majoritatea țărilor lumii de astăzi”.

”Jurnaliștii, angajații din mass-media și toți cei care aduc publicului informații independente de calitate, fac lumină asupra încălcărilor grave ale drepturilor omului și atrocităților și îi trag la răspundere pe cei aflați la putere se confruntă din ce în ce mai des cu discreditarea, amenințările și atacurile, inclusiv prin dezinformare.

Reporterii din Ucraina atacată, jurnaliștii din Belarus și Afganistan, presa independentă din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, jurnaliștii locali din America Centrală, laureații Premiului Nobel din Filipine și Rusia și mulți alți muncitori din mass-media din întreaga lume, inclusiv din Europa, continuă să plătească un preț ridicat pentru exercitarea profesiei lor”, semnalează Înaltul Reprezentant al UE.

Femeile din mass-media

El a evidențiat și situația femeilor care activează în acest domeniu, ”deosebit de vulnerabile la amenințări și la atacuri din ce în ce mai numeroase, atât offline, cât și online”.

”Ele sunt expuse la stigmatizare, discursuri sexiste de ură, trolling, violență sexuală și de gen și chiar la crimă. 73% dintre femeile jurnaliste au fost supuse unor amenințări, abuzuri și hărțuiri online în cursul activității lor. Nu am văzut niciodată atâtea femei jurnaliste în detenție ca astăzi”, și-a arătat surprinderea Josep Borrell.

Amenințările asupra jurnaliștilor

Oficialul european a reiterat că UE, ”în calitate de apărător fervent al dreptului la libertatea de exprimare, condamnă toate formele de amenințări și violență împotriva jurnaliștilor și sprijină persoanele care lucrează în mass-media aflate în pericol prin intermediul misiunilor locale și al unor programe dedicate, cum ar fi platforma Safejournalists din Balcanii de Vest, proiectul Sprijinirea presei independente și a libertăților fundamentale din Cambodgia și programul Reziliența mass-media, din Afganistan”.

La mijlocul lunii septembrie a anului trecut, Comisia Europeană a adoptat Actul european privind libertatea presei, care reprezintă un set nou de norme menite să protejeze pluralismul și independența presei în UE.

Citește și: Libertatea presei depinde de independența financiară, avertizează experții

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel