Tronsonul București-Fundulea al A2 va intra în reparații
Compania Porr Construct şi societatea Saga Business Construct au câştigat licitaţia organizată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru reparaţia sectorului de autostradă Bucureşti - Fundulea, valoarea contractelor atribuite depăşind 86,6 milioane de lei, fără TVA.
"Comisia de evaluare a desemnat câştigătorii licitaţiei pentru lucrările de întreţinere a părţii carosabile pe două loturi ale A2, cuprinse între Bucureşti şi Fundulea. Cu o valoare de atribuire de 41.754.350,61 lei fără TVA, compania Porr Construct SRL a fost desemnată câştigătoarea contractului pentru lotul 1, cuprins între km 12 şi km 24, pe ambele sensuri de mers ale A2. Pentru contractul aferent lotului 2, cuprins între km 24 şi km 36, pe ambele sensuri de mers ale A2, a fost desemnată câştigătoare SC Saga Business Construct SRL, cu o valoare de atribuire de 44.912.505,59 lei, fără TVA", precizează CNAIR, într-un comunicat de presă.
Ambele contracte prevăd o durată de execuţie a lucrărilor de 24 de luni, iar sumele necesare sunt alocate din bugetul de stat.
Contractele pot fi semnate după expirarea termenului legal de 10 zile, care permite depunerea unor eventuale contestaţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News