Data publicării:

Precizări privind înscrierea solicitanților în cadrul Programului Rabla pentru Tractoare

Autor: Editor Team | Categorie: Economie
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik

Astăzi, 22 noiembrie 2024, ora 10:00, a demarat sesiunea de înscriere în vederea validării dealerilor în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului naţional de tractoare şi maşini agricole autopropulsate. Dealerii se pot înscrie în aplicația informatică disponibilă pe site-ul AFM, până la 28 noiembrie 2024, ora 23:59. 

Documentele transmise de dealeri vor fi analizate de către Administrația Fondului pentru Mediu, iar pentru stabilirea eligibilităţii acestora, AFM poate solicita informaţii şi/sau documente suplimentare. Ulterior, Administrația Fondului pentru Mediu publică pe site lista cu dealerii validaţi care vor participa în program. Conform contractului de participare încheiat între AFM și dealeri, aceștia au obligația, printre altele, de a respecta integral condițiile, etapele și termenele stabilite în cuprinsul ghidului de finanțare.

Înscrierea solicitanților persoane fizice - producători agricoli în cadrul programului se va face la unul dintre dealerii validaţi care au încheiat contract de participare cu AFM, după încheierea etapei de validare a dealerilor și publicarea listei acestora pe site-ul instituției, numai în interiorul sesiunii de înscriere organizate pentru producătorii agricoli - persoane fizice și în limita bugetului aprobat.

Producătorii agricoli interesați vor putea verifica lista dealerilor validați, care va fi publicată pe site-ul www.afm.ro, după încheierea procesului de analiză și validare. Acești dealeri vor fi partenerii autorizați prin contract de participare cu AFM pentru derularea programului.

Clarificări importante pentru solicitanți:

AFM atrage atenția că înscrierea în program nu necesită achitarea niciunui avans către dealeri. Dealerii validați vor gestiona procesul de înscriere conform regulamentului stabilit prin ghidul de finanțare. Solicităm producătorilor agricoli să respecte procedurile oficiale, pentru a se asigura că participarea în program decurge fără impedimente.

Pentru informații suplimentare, vă invităm să consultați site-ul oficial al AFM la secțiunea „Programe de finanțare – Rabla pentru Tractoare” sau să contactați instituția prin canalele oficiale de comunicare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel