Data publicării:
Transportatorii și fermierii, nemulțumiți de rezultatul negocierilor. "Nu s-a ajuns la niciun acord, protestul nostru va continua la nesfârșit"
Transportatorii și fermierii sunt nemulțumiți de rezultatul negocierilor.
Transportatorii și fermierii sunt nemulțumiți de rezultatul negocierilor cu ministrul Finanțelor și spun că vor rămâne în continuare în stradă.
"Ne adresăm celor care sunt în stradă. Dragi colegi protestatari spontani, în urma întâlnirii cu domnul ministru al Finanțelor, declarăm că nu s-a ajuns la niciun acord, motivând legislația europeană prin acorduri asumate de România la Comisia Europeană. Nu s-au găsit soluții pentru reducerea cheltuielilor bugetare în toate domeniile. În concluzie, protestul nostru va continua la nesfârșit, până când aceste autorități vor înțelege că neputința dumnealor de a gestiona o țară este reală. Din păcate avem lista revendicărilor pe agricultură și pe transport, iar din acele revendicări nu s-a acceptat decât o singură revendicare, aceea cu profituri reinvestite în fermă și în transport.
Asta înțelege domnul ministru să susțină economia românească, neputând justifica incompetența statului de a gestiona banul public pe tot ce se scurge de la o zi la alta. S-au acceptat toate revendicările, dar nu se poate niciuna, concluzia. Nu se poate. Totul se motivează pe Comisia Europeană, pe condițiile legislative, PNRR etc. Ne trimite domnul ministru la cei care au scris PNRR-ul. Noi am muncit în țara asta, nu am avut când face legi și era de datoria dumnealor să poată face aceste legi", a spus un reprezentant al protestatarilor.
"Nu suntem noi obligați să suportăm datoria publică a statului român"
Întrebat cât timp voi continua protestele, acesta a spus: "Dumneavoastră puteți estima ce se întâmplă la nivel național? Din păcate, o mare parte din mass-media nu dă ce se întâmplă la nivel național, dar lumea... ies în stradă fermierii și transportatorii pentru că nu își mai pot continua jugul. Așa ceva nu se mai poate. Vom protesta pentru că este singura noastră formă pentru necazul acestor două clase, dar și a multora care sunt în România. Ministerul Finanțelor avea măsuri concrete pe care putea să le ia în calcul.
Dorim intervenția statului prin cadre legislative, nu cerem bani, nu cerem benzină. Nu suntem noi obligați să suportăm datoria publică a statului român. Nu am fost consultați când s-a scris acel PNRR, nici la datoria publică. Am avut facilități în transporturi, în IT, nu le mai avem. Dacă existau legii până în 2028, de ce vii cu alte chestii? Solicităm public USR-ului să iasă să spună de ce au scris aceste lucruri".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News