Cum contribuie părinții la analfabetismul funcțional al copiilor. Prof. Mariana Badea: Ce fac greșit / video
Insuficiența lecturii contribuie la analfabetismul funcțional și la diminuarea interesului pentru cultură, având consecințe grave asupra educației, dezvoltării intelectuale și societății.
Întrebată cum afectează insuficiența lecturii universul interior și capacitatea intelectuală, profesoara Mariana Badea a răspuns că aceasta restrânge orizontul vieții și duce la pierderea interesului pentru cunoaștere. Ea a subliniat că adulții asistă pasiv la această problemă, în timp ce copiii, lipsiți de experiență și ghidare, devin dezorientați și influențabili.
„Cum influențează insuficiența lecturii, universul interior, orizontul cultural, cuprinderea intelectuală a lumii?”, a întrebat Sorin Ivan, decan, director al revistei Tribuna Învățământului.
„Eu consider că se restrânge foarte mult capacitatea de orizont palpabil al vieții. Următoarea problemă, care e legată structural de asta, e că nu îi mai interesează, și noi, adulții, asistăm impasibil la așa ceva sau nu înțelegem. Eu sunt de partea copiilor, ei nu sunt vinovați, că ei nu au de unde să știe. Ei nu au căpătat experiența încă, nu au intrat în viață, nu știu. Sunt dezorientați, se iau unii după alții.”, a spus prof. Mariana Badea.
România, locul I în Europa la analfabetismul funcțional
Sorin Ivan a abordat problema analfabetismului funcțional, subliniind poziția fruntașă a României în Europa. Profesoara Mariana Badea a explicat că acest fenomen provine din lipsa lecturii, a culturii și a interesului pentru cunoaștere. Aceasta a remarcat gravitatea situației, în care unii elevi nu pot înțelege ceea ce citesc, și a criticat atitudinea părinților, care preferă să investească în meditații costisitoare în loc să încurajeze lectura.
„Cum priviți fenomenul care a ajuns să ne creeze o mare frustrare: analfabetismul funcțional? Suntem pe locul I în Europa.”, a întrebat Sorin Ivan.
„Tot de aici izvorăște, tot din lipsa de lecturi, tot din lipsa de cultură, tot din lipsa de interes pentru așa ceva.”, a spus prof. Mariana Badea.
„Adică ei citesc un text și nu sunt capabili să reproducă ce citesc acolo. Ce e de făcut? Cum vedeți, ca profesor de vocație, ca autor?”, a întrebat Sorin Ivan.
„Eu sunt în această viață de mult timp și nu mi-aș fi imaginat vreodată că cineva care citește un alineat nu înțelege nimic. Este peste puterile mele. Este un fenomen foarte grav. Noi, adulții, ar trebui să fim conștienți. Acum costă foarte mult conștiința unui părinte. Fiecare își plătește conștiința cât poate de mult, cu cât de mulți bani poate, pentru că îi pune copilului un meditator scump, nimeni nu mai are încredere în cărți. Niciun părinte nu spune: „Ia citește din cartea asta și vezi, nu înțelegi și tu ceva? Ia citește de aici!” Nu! Preferă să spună: „Du-te, mamă, la meditație, dăm bănuțul. Îți povestește doamna aceea Baltagul... De ce să citești tu?”, a spus prof. Mariana Badea.
„Deci părinții își reduc rolul la a susține financiar meditații și rămân împăcați cu conștiința lor, dar preocuparea nu se manifestă astfel.”, a completat Sorin Ivan.
Lipsa manualelor de Limba și Literatura Română în licee
Profesoara Mariana Badea a atras atenția asupra lipsei manualelor de Limba și Literatura Română în licee, o situație pe care o consideră alarmantă. Dialogul a evidențiat o problemă gravă, care afectează direct educația elevilor și care, potrivit lui Sorin Ivan, este mai gravă decât este percepută public.
„Mă surprinde faptul că nu mai există încredere în carte. La liceu, la Limba și Literatura Română nu există manuale. Deloc! Nu e o metaforă. Nu există manuale. Au fost manualele alternative, au dispărut, nu s-au mai reeditat, nu știu din ce motiv. Probabil că nu le-a mai cumpărat Ministerul.”, a spus prof. Mariana Badea.
„Avem și câteva edituri foarte bune, foarte solide care au crescut în timp.”, a spus Sorina Ivan.
„Nu riscă nimeni. Și noi avem o editură. Nu risc să tipăresc 200.000 de manuale și să nu le cumpere nimeni. Pentru ce?”, a spus prof. Mariana Badea.
„Și atunci, elevii de pe ce studiază?”, a întrebat Sorin Ivan.
„Exact.”, a spus prof. Mariana Badea.
„Înseamnă că situația este mai gravă decât se știe în societate.”, a spus Sorina Ivan la emisiunea DC Edu, de pe DC News, Părinți și Pitici și DC News TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News