Data actualizării:
Data publicării:

Transplant pulmonar, realizat cu ajutorul unui robot cu patru brațe, în Spania

Autor: Doinița Manic | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Transplant pulmonar, realizat cu ajutorul unui robot cu patru brațe, în Spania / Foto: Pixabay
Transplant pulmonar, realizat cu ajutorul unui robot cu patru brațe, în Spania / Foto: Pixabay

Un spital din Spania a realizat un transplant pulmonar cu ajutorul unui robot cu patru brațe.

Alegeri prezidentiale 2024

Un spital din Spania a realizat un transplant pulmonar cu ajutorul unui robot cu patru braţe, transmite Agerpres. Medicii au folosit și o nouă cale de acces care nu mai necesită separarea coastelor şi deschiderea pieptului, relatează luni Reuters.

Chirurgii de la spitalul Vall d'Hebron din Barcelona au folosit un robot "Da Vinci" cu patru braţe pentru a decupa o mică secţiune din pielea, grăsimea şi muşchii pacientului pentru a îndepărta plămânul afectat şi introduce unul nou, printr-o incizie de opt centimetri în partea inferioară a sternului, chiar deasupra diafragmei.

Noua procedură este mai puţin dureroasă pentru pacient, au afirmat ei, deoarece rana se închide uşor, şi este mai sigură decât
metoda tradiţională care necesită o incizie de 30 de centimetri şi o perioadă postoperatorie foarte delicată.

Spania este lider mondial în transplanturi de organe



"Credem că este o tehnică care va îmbunătăţi calitatea vieţii pacienţilor, perioada postoperatorie şi va reduce durerea. Sperăm că această tehnică va fi folosită în cele din urmă în mai multe centre", a declarat luni Albert Jauregui, şeful Secţiei de Chirurgie Toracică şi Transplant Pulmonar de la spitalul Vall d'Hebron.

Procedura de pionierat, care a fost folosită până acum doar pentru tratarea cancerului pulmonar, a fost efectuată pe un pacient în vârstă de 65 de ani, care a avut nevoie de un transplant de plămâni din cauza fibrozei pulmonare.

Spania este lider mondial în transplanturi de organe, cu o medie de 7 donatori şi 15 transplanturi pe zi în 2022, conform datelor Ministerului spaniol al Sănătăţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel