"Municipiul Sibiu, ora 16,00, strada Vrancei - un băieţel în vârstă de 1 an şi 7 luni ar fi căzut de la geamul unei locuinţe situate la etajul 4 al unui bloc de locuinţe. A fost transportat la spital unde, din păcate, a decedat. În momentul căderii, copilul era acasă cu mama. În prezent, se efectuează cercetări 'in rem' privind săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, urmând a se stabili toate împrejurările care au condus la acest nefericit eveniment", a informat Elena Welter.
Echipajul SMURD, ajuns la faţa locului, a predat copilul în stop cardio-respirator, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, Cristina Criveanu.
Copilul a fost transportat la Spitalul de Pediatrie din Sibiu, însă medicii nu l-au mai putut salva.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- Atenționare de călătorie pentru românii care pleacă în Grecia
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Florin Piersic este la Terapie Intensivă. Ar putea fi transferat la Viena pentru a-i fi înlăturat stimulatorul cardiac
- Dacă ești în zodia Fecioară sau Balanță, trebuie să citești asta. Atenționările astrologului
- Vreme caldă și ploi. Prognoza ANM pentru minivacanța de 1 Mai și Paști 2024: ne apropiem de pragul de caniculă
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”