Data publicării:

Topul meseriilor care nu știu ce înseamnă criza

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Deși foarte mulți oameni și-au pierdut locurile de muncă în timpul crizei economice, au existat și persoane care, nu numai că ș-au păstrat joburile, dar au fost și mai solicitați ca înainte. Da, există meserii care au mers bine pe timp de criză sau care au fost revitalizate ca urmare a dificultaților economice.

Potrivit unui studiu recent românii sunt în continuare pesimiști. Peste 40% dintre ei se așteaptă și în acest an să-și piardă locul de muncă, în timp ce o treime spune că este posibil să li se taie salariul. Totuși, specialiștii spun că există și domenii cărora le merge bine, și asta tocmai datorită crizei.

Contabil. În vremuri de criză orice mic patron vrea să-și gestioneze cât mai bine banii. De aceea contabilii sunt la mare căutare în această perioadă, fie pentru micile afaceri de familie, fie pentru unele mai mari.

Domeniul educației. Nu vorbim aici despre sistemul de stat, unde în ultima perioadă s-au făcut disponibilizări și unde nu există prea mari șanse de angajare în viitorul apropiat. Cu un sistem de învățământ în care nimeni nu mai are încredere, tot mai mulți români recurg la instituțiile de educație private, în special la nivel de creșă sau de gradiniță.

Industria divertismentului. În timpul Marii Depresiuni din America, industria filmului a explodat, în condițiile în care oamenii încercau să uite de realitățile dure ale vieții și aveau mai mult timp pentru a se relaxa. Același lucru s-ar putea întâmpla și astăzi, când oamenii ar putea să mearga mai des la film sau la teatru, să joace jocuri video sau să practice un sport.

Citește mai departe pe www.incont.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel