Tocmai cumpărase o Tesla și apoi s-a întâmplat asta. „Elon, de ce nu ne-ai spus?”
Un proaspăt proprietar al unei Tesla Model Y a raportat un eveniment bizar petrecut cu mașina sa electrică.
Conform The Verge, Nathaniel Galicia Chien se afla în noua sa mașină, pe autostradă, când a început să audă mult sunet de vânt. „Am crezut că mi s-a deschis un geam”, a scris el, într-un e-mail pentru Verge, „însă în scurt timp întregul panou panoramic de sticlă a fost luat de vânt”.
Chien a spus că incidentul a avut loc la câteva ore de la achiziția mașinii din California. Din fericire, nimeni nu a fost rănit de eveniment, iar Chien și familia sa s-au întors la dealerul autorizat de unde achiziționaseră mașina în aceeași zi. „Hei @elonmusk de ce nu ne-ai spus că Tesla vinde și decapotabile acum? Fiindcă plafonul noului nostru Model Y a zburat, pe autostradă”, a transmis el, într-un mesaj pe Twitter.
Hey @elonmusk why didn't you tell us that Tesla sells convertibles now? Because the roof of our brand new model Y fell off on the highway pic.twitter.com/s8YNnu7m9L
— Nathaniel (@TheNastyNat) October 5, 2020
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News