Data publicării:

Toate importurile din UE ar putea fi interzise în Iran

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Iranul ar putea interzice importul tuturor produselor din Europa, ca răspuns la decizia UE de a impune sancţiuni asupra sectorului petrolier al republicii islamice, relatează postul local de televiziune Press TV.

Vicepreşedintele Comisiei parlamentare pentru energie, Nasser Sudani, a spus că unul din punctele unui proiect de lege pus la punct de legislativ stipulează încetarea imediată a exporturilor de petrol către UE, fără a aştepta intrarea în vigoare a sancţiunilor.

"Un alt punct obligă Guvernul să interzică importul tuturor bunurilor din statele care au impus sancţiuni împotriva ţării noastre", a precizat Sudani.

Sancţiunile UE interzic importul, achiziţia şi transportul de ţiţei iranian şi de produse petroliere, precum şi asigurările sau finanţarea operaţiunilor din acest domeniu.  Toate contractele existente trebuie terminate până în 1 iulie.

Intervalul de timp până la intrarea în vigoare completă a sancţiunilor vizează să le ofere ţărilor UE timp pentru a găsi surse alternative de petrol, încă parlamentarii iranieni au avertizat că analizează în prezent posibilitatea de a opri exporturile în Europa în decurs de câteva zile, o măsură ce va duce, probabil, la scumpirea combustibilului.

Citește și:

SUA nu pot stopa programul nuclear iranian

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel