Ţi-ai uitat permisul de conducere acasă şi eşti oprit în trafic? Metoda prin care agentul va şti că ai un act valabil şi nu te va amenda
Cum află poliţistul dacă un şofer oprit în trafic are permis de conducere valid, chiar dacă nu i se prezintă actul fizic?
"Sunt situaţii în care conducătorii auto îşi uită documentele acasă. Nu e nicio problemă. Poliţistul are la îndemână bazele de date specifice poliţiei. Prin verificarea datelor personale se poate verifica foarte uşor dacă acel conducător auto posedă permis de conducere, dacă are probleme legate de starea juridică a acestuia sau dacă nu îl deţine, de fapt. E foarte uşor de verificat în trafic, indiferent de momentul zilei.
Chiar dacă şoferul prezintă documentele, poliţistul verifică starea permisului de conducere. Pentru că acesta poate fi suspendat, reţinut, iar conducătorul auto nu l-a prezentat organului de poliţie crezând că dacă la un control îl prezintă fizic, nu se va întâmpla nimic", a declarat cms. Bogdan Oproiu la DC NEWS.
În ultimele luni, de altfel, pe reţelele de socializare a venit un aflux de anunţuri prin care românii sunt îndemnaţi să îşi obţină permisul de conducere "în doar 7 zile, complet legal", contracost. Iată ce spune IGPR despre aceste situaţii.
"Suntem la curent cu aceste aspecte negative. Structurile specializate în astfel de situaţii documentează activitatea. O mare atenţie trebuie acordată şi de către cei care îşi doresc să obţină acest permis de conducere, pentru că el se obţine printr-un examen, teoretic şi practic, nu prin achiziţionarea de pe internet sau alte modalităţi mai facile", a mai explicat Bogdan Oproiu.
Câţi români au permis de conducere
Conform datelor înscrise în Strategia Naţională privind siguranţa rutieră pentru 2022-2030, o treime dintre tinerii de până în 21 sunt posesori de permis de conducere. Este vorba despre 218.479 de şoferi, conform documentului elaborat de Guvern. De asemenea, în categoria de vârstă 21-30 de ani, sunt 1.273.007 şoferi, adică 67,7% din totalul persoanelor din această categorie de vârstă.
Statistici similare sunt şi la categoria de vârstă 31-50 ani, unde 65,9% dintre persoane au permis de conducere. Este vorba despre 3.587.153 şoferi.
În ceea ce priveşte persoanele peste 71 de ani, vorbim de 731.412 şoferi, adică 32,9% dintre cei din această categorie de vârstă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News