Data publicării:
Tătaru spune că și pe trecerea de pietoni trebuie purtată masca
Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat marți că masca de protecție trebuie purtată și pe trecerea de pietoni, dacă este aglomerație.
Întrebat ce le recomandă românilor în calitate de specialist, respectiv să poarte masca și în aer liber sau doar în spațiile închise, fostul ministru al Sănătății, Nelu Tatăru, a declarat că „purtăm masca în spațiile închise.”
Totuși, Nelu Tătaru a precizat că „avem niște reguli. Purtăm masca în stațiile de autobuz, atunci când ne aglomerăm spre o anumite intrare sau chiar și pe trecerile de pietoni, dacă suntem mai mulți care trecem.”
El a explicat că „scăderea și trecerea în scenariul verde ne-au făcut ca în exterior să nu mai purtăm masca de protecție, dar sunt anumite condiții în care va trebui. În general, în locurile aglomerate.”
VEZI ȘI: De ce poartă Mircea Badea mască deși s-au relaxat măsurile
De pe 15 mai s-a renunțat la portul măștii în aer liber, cu câteva excepții
Pe 13 mai, în cadrul unei declarații de presă, președintele României Klaus Iohannis a anunțat că „prima etapă de relaxare va avea loc chiar acum, în 15 mai, deci în weekendul care urmează deja vom avea câteva măsuri de relaxare funcționale. Următoarea etapă este 1 iunie, pe urmă 1 iulie, pe urmă 1 august.”
„Așadar, din 15 mai se elimină portul măștii în exterior, cu câteva excepții, desigur. Rămân excepțiile din exterior unde trebuie să purtăm în continuare masca, cum ar fi piețele, târgurile sau stațiile de transport public, fiindcă în mijloacele de transport public masca va rămâne obligatorie, cum va rămâne masca obligatorie în spațiile din interior. Deci, prima măsură, în aer liber se renunță la această mască”, informa atunci Klaus Iohannis.
Tot din 15 mai, s-au eliminat restricția de circulație noaptea și de funcționare a magazinelor.
„Vom avea o relaxare pas cu pas, am elaborat calendarul cu acești pași până pe 1 septembrie”, mai explica președintele.
Ulterior, premierul Florin Cîțu a declarat că „prin proiectul de Hotărâre se propun o serie de măsuri începând cu 15 mai 2021. Se elimină restricțiile referitoare la portul măștii în spații deschise neaglomerate, urmând ca restricția să fie aplicată în continuare în spații publice, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, spații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News