Data publicării:

TAROM, prima aplicație mobilă. Este deja pe Google Play

Autor: Vlad Manolache | Categorie: Economie
WhatsApp

TAROM a lansat prima aplicație mobilă a companiei menită să ușureze procesul de achiziție a bieletelor, dar și să informeze cu privire la oferte și alte beneficii.

TAROM oferă prima aplicaţie mobilă din istoria companiei, aceasta putând fi deja descărcată gratuit de pe platforma Google Play, iar lansarea aplicaţiei pe platforma Apple IOS va avea loc în decursul lunii octombrie.

"Achiziţia de bilete online reprezintă o tendinţă în creştere în piaţă. Noi, prin TAROM app, răspundem unor nevoi de simplitate şi eficienţă. Vrem ca toţi pasagerii noştri să ştie că în aplicaţia TAROM îi aşteaptă promoţii, oferte speciale şi multe alte beneficii. 2018 va fi reţinut că anul retehnologizării în TAROM", a subliniat Werner Wolff, directorul general al companiei.

"Continuăm dezvoltarea aplicaţiei"

Potrivit unui comunicat al operatorului naţional aerian, aplicaţia a fost dezvoltată împreună cu Amadeus, pentru a le oferi pasagerilor acces rapid la destinaţiile preferate, un istoric al călătoriilor şi posibilitatea de a ţine legătura directă cu compania, pentru oferte speciale, promoţii şi multe altele.

Operaţiunile de booking, ticketing şi check-in sunt acum mult mai simple şi pot fi efectuate, rapid, din aplicaţie.

"Continuăm dezvoltarea aplicaţiei mobile prin integrarea acesteia cu noul sistem CRM (Client Relations Manager). În scurt timp, utilizatorii vor avea acces la module noi în aplicaţie, precum My Account. Preconizăm că lansarea aplicaţiei pe platforma Apple IOS va avea loc în decursul lunii octombrie a.c", se spune în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel