Ion Cristoiu a explicat ce înseamnă, din punct de vedere politic, această poziție în care se află acum Călin Popescu Tăriceanu după ce Parchetul General a cerut ridicarea imunității.
"Spre deosebire de mulți, eu cred că e mult mai serios. Eu nu cred că la ora actuală își pot permite un fonfleu. Să o analizăm ca o bătălie politică. Ca să lansezi un asemenea dosar pe piață în legătură cu președintele Senatului, cu al doilea om în stat, în acest moment, dacă o să fie o prostie, deja DNA-ul s-a curățat. Să pornim de la fapt. Faptul este următorul: indiferent că în dosarul ăla sunt cântece patriotice, avem un fapt care nu poate fi pus la îndoială de nimeni și anume că se cere ridicarea imunității. Deci acesta este faptul de la care trebuie să pornim. Că discutăm noi că nu știm dacă e subțire, de ce, aia e o altă temă.
Ăsta este un eveniment uriaș pentru că este cu consecințele politice ale acestui fapt care există. În perioada următoare, o perioadă grea pentru Tăriceanu și o perioadă dificilă pentru viața politică românească pentru că PSD-ul trebuie să ia o decizie. Dacă domnul Tăriceanu nu vine și nu spune că vrea să renunțe la imunitate, PSD este obligat să voteze. După părerea mea, în perioada următoare vor fi multe scurgeri în presă care vor încerca o presiune. Principalul beneficiar este PSD-ul, Tăriceanu e la mâna lor, la mâna votului ăla. Dacă nu face o mișcare să spună, el trebuie să fie la vot. Și din ce am văzut azi, și ei joacă (n.r. cei de la PSD)", a declarat jurnalistul Ion Cristoiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol