Data publicării:

SUA respinge retragerea anticipată a trupelor NATO din Afganistan

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
miliitar afganistan
miliitar afganistan

Un oficial american a declarat marţi că statelor membre NATO li se va reaminti, cu ocazia summitului Alianţei care va avea loc în luna aprilie la Chicago, că s-au angajat să nu-şi retragă trupele din Afganistan mai devreme de anul 2014, cum a sugerat recent preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, transmite Associated Press.

Consilierul pentru securitate naţională în sectorul comunicaţiilor strategice, Ben Rhodes, a mai precizat că Administraţia Obama susţine în continuare ca retragerea trupelor internaţionale din Afganistan să se desfăşoare conform calendarului deja stabilit, în anul 2014, când va avea loc şi transferul responsabilităţii pentru securitatea acestei ţări către autorităţile de la Kabul, scrie Mediafax.

În urma uciderii a patru soldaţi francezi în Afganistan, preşedintele francez a declarat săptămâna trecută că va solicita încheierea misiunii NATO pe teritoriul afgan în anul 2013, cu un an mai devreme.

Cu o zi în urmă, Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a reafirmat, după întrevederea avută cu preşedintele român Traian Băsescu, că se va respecta programul retragerii trupelor aliate din Afganistan convenit la summitul din noiembrie 2010.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel