CNCAV încurajează „vaccinarea fermă” cu același tip de vaccin în cazul ambelor doze, atunci când prima doză a fost vaccinul AstraZeneca, a spus Valeriu Gheorghiţă.
Excepție fac persoanele care au contraindicații.
„Considerăm că este mai prudent, la acest moment, să așteptăm validarea rezultatelor finale (n.r. ale unor studii legate de combinarea vaccinurilor) până la a lua o decizie de a combina vaccinuri care folosesc tehnologie diferită”, a spus Valeriu Gheorghiţă.
De asemenea, acesta susține că, în prezent, nu poate fi anticipată frecvența reacțiilor adverse, pentru că nu au participat destule persoane la studii: „Practic, nu se anticipează o reducere a eficacității, deși nu avem date clare de eficacitate, avem de imunogenitate. Pacienții care au primit vaccin cu a doua doză pe bază de ARN mesager au avut chiar un nivel mai ridicat al anticorpilor, însă nu putem putem defini în totalitate profilul de siguranță și frecvența reacțiilor adverse atunci când vorbim de reacții mai rare de 1 la 1000 de persoană”.
Astfel, România va folosi aceeași schemă de vaccinare, respectiv două doze de vaccin de la AstraZeneca (pentru cei care au primit prima doză din acest ser).
Gheorghiță: 0,1% dintre românii vaccinați cu ambele doze s-au infectat cu SARS-CoV-2
Doar 0,1% dintre românii vaccinați cu ambele doze s-au infectat de la debutul campaniei de imunizare din România, potrivit lui Valeriu Gheorghiță.
„23.814 persoane sau 0,5% din totalul persoanelor vaccinate cu minimum o doză au avut un test pozitiv. Mediana timpului scurs de la administrarea primei doze până la testul pozitiv este de 13 zile. În ceea ce privește persoanele vaccinate cu schema completa care au fost depistate cu infecție de la debutul campaniei de vaccinare până pe 4 iulie, 4.990 persoane sau 0,1% din totalul persoanelor vaccinate cu doza 2 au fost testate pozitiv”, a spus Valeriu Gheorghiță.
„Trebuie să înțelegem că eficacitatea vaccinurilor, în mod deosebit dacă facem referire la vaccinurile pe bază de ARN mesager care sunt cele mai folosite în România, au procente de peste 95%. Ceea ce înseamnă, pe înțelesul tuturor, că vaccinurile scad riscul de infectare de cel puțin 20 de ori”, a precizat Valeriu Gheorghiță.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare