”Serviciul de urgență 112 a trecut, în ultima vreme, printr-un val de critici, dar dorim să vă ilustrăm faptul că imaginea acestui serviciu nu este definitorie prin cazurile mediatizate, în ultima vreme.
În cursul zilei de ieri, 26 septembrie 2019, la ora 14:55:40 o persoană a apelat numărul unic de urgență 112 pentru a anunța că s-a rătăcit într-o pădure, în județul Mehedinți. Persoana, rănită la mână, nu cunoaștea detalii exacte referitoare la locul în care se afla, singura informație de localizare oferită operatorului 112 fiind între zona Pristol și Gârla Mare, Mehedinți.
După discuțiile preliminare în care s-a încercat reconstituirea traseului acestuia și a zonei posibile unde s-ar putea afla persoana, operatorul 112 din cadrul Centrului unic pentru apeluri de urgență Mehedinți a transferat apelul către agenții - Poliție, Ambulanță, Pompieri și Jandarmerie. După numai trei ore, ajutați de coordonatele din teren și indiciile oferite de către apelant, acesta a fost găsit, urmare a cooperării eficiente a echipajelor agențiilor specializate.
Apelantul a revenit și a mulțumit tuturor pentru intervenția promptă.
Domnule Ion, vă mulțumim și noi pentru că ați avut încredere în 112!” este mesajul de vineri seară al STS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi