România se află încă într-o zonă gri în ceea ce privește lectura: deși apar tot mai multe titluri, iar editurile se înmulțesc, statisticile și percepțiile arată un peisaj cultural dezechilibrat. De-a lungul anilor, s-a conturat ideea că românii nu mai citesc. Totuși, realitatea e mai complexă, subliniază scriitorul Bogdan Hrib, autor al cărții "Piața de carte în timpul și după pandemia de Covid 19. Provocări, tendințe, îngrijorări, noi modele de afaceri".

Bogdan Hrib propune, în cadrul emisiunii "Anti-Mit", o perspectivă nuanțată asupra pieței de carte din România, demontând o serie de clișee.

"Mitul este că se citește puțin. Totuși, nu e așa: se citește mult și prost", afirmă el, accentuând că problema nu este volumul de lectură, ci calitatea acesteia.

"Noi ne dorim roșii din alea românești, ca pe vremuri, ne dorim nu-știu-ce fructe, dar nu ne dorim romane bune, care să ne bucure. După ce mă uit pe șapte tabele, pe care le-am studiat cinci ani de zile - am prins și pandemia la mijloc -, (n.r., constat că) se citește multă dezvoltare personală", adaugă scriitorul.

Această tendință, spune el, este îngrijorătoare. Cititul de ficțiune este un exercițiu de imaginație și introspecție, o formă de antrenament mental. 

"Mi se pare, sincer, îngrozitor. De ce? Pentru că asta înseamnă să luăm rețetele altora, în loc să ne creăm propriile rețete. Mi se pare că a citi ficțiune înseamnă a ne antrena mintea, ca la alergare, la maraton, la aruncarea greutății. Ne antrenăm mintea pentru propria noastră poveste. Totuși, luăm povestea altora și o înghițim: și aici avem multe probe, avem videostreaming-ul, care deja îți face ecranizări pe bandă și îți dă povestea amestecată de regizor. Pe când, dacă citești o carte de ficțiune, îți faci povestea ta așa cum vrei, ți-o imaginezi. Printr-o deducție logică, printr-o demonstrație pe care aș continua-o, îți construiești propria ta poveste, imaginându-ți, fiind curios. Pe când dacă preiei chestii amestecate, rețeta, cum să ajungi bogat, cum să ajungi devreme acasă...", spune Bogdan Hrib.

Când vine vorba de trecut, mulți privesc cu nostalgie perioada comunistă, considerând-o o epocă a lecturii intense. Scriitorul însă contestă această percepție.

"Eu cred că nu se citea mult mai mult nici pe vremea comunismului. Noi avem impresia că se citea mult pentru că ne raportăm la orașe și la orașe mari. Nu știu dacă târgurile sau satele aveau prea multă carte", spune acesta. El estimează că numărul real al cititorilor fideli din România este astăzi între 600.000 și 800.000, un număr care poate a fost dublu în urmă cu decenii, dar care nu a cunoscut niciodată un nivel exponențial.

De altfel, cifrele și statisticile pot induce în eroare, mai ales când criteriile nu sunt uniforme. În unele cazuri, este suficient să citești o singură carte pe an pentru a fi inclus în categoria cititorilor.

"Estimările în statisticile europene depind de (n.r., criteriul aplicat): citești o carte sau citești 10. Pe lângă că suntem pe ultimul loc, suntem cu cea mai mică bară în graficele acelea la cititul de peste 10 cărți pe an, iar mie mi se pare că sub 10 cărți pe an nu e cititor. 10 cărți pe an înseamnă mai puțin de una pe lună, asta înseamnă mai puțin de 15 minute pe zi. Deci dacă nu citești 15 minute pe zi înainte de culcare... nu ești cititor (...)", adaugă scriitorul.

Privind retrospectiv, nici perioada interbelică nu a fost o epocă de aur a lecturii, așa cum s-ar putea crede. Mulți scriitori își plăteau singuri cărțile, iar piața era limitată, arată Bogdan Hrib. Chiar și în comunism, când tirajele păreau impresionante, numărul titlurilor publicate era redus. „Erau 28 de edituri. Din astea 28 de edituri, numai 10-12 dintre ele publicau (n.r., o gamă extinsă de subiecte). Se publicau multe romane polițiste, dar nu erau atât de multe într-un an”, explică Hrib. 

Astăzi, piața editorială românească e mult mai fragmentată și concurențială. Se publică mii de titluri anual, inclusiv prin self-publishing, însă în tiraje mici. „Oferta de titluri este foarte mare, pe tiraje foarte mici: 300-500-1.000. Mai ales la autori români”, spune scriitorul. În același timp, numărul traducerilor, în special din zona romanelor polițiste nordice și engleze, a explodat. „Acum, dacă te uiți câte romane polițiste străine se traduc – englezi, nordici –, constatăm că se traduc 300-500. Tirajele scad”, conchide acesta.

Ascultă mai multe aici:

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News