Data actualizării:
Data publicării:

Stare de urgență - Instituirea izolării la domiciliu. Tăriceanu: Cer imperios Guvernului!

Autor: Ema Apostu | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a ținut un discurs în cadrul şedinţei comune a Parlamentului pentru încuviinţarea stării de urgenţă – 19 martie 2020. Ce a transmis.

Instituirea izolării individuale la domiciliu

"Primul lucru pe care vreau să îl subliniez este că voi vota pentru legiferarea stării de urgenţă, măsură care este absolut necesară, dar care din păcate este luată cu o mare întârziere.

În al doilea rând, vreau să mă refer la una din măsurile absolut necesare care ar trebui luate de Guvern în această perioadă gravă. Este vorba despre instituirea izolării individuale la domiciliu pentru cetăţeni, bineînţeles în condiţia în care ei se pot deplasa pentru nevoi esenţiale, pentru aprovizionarea cu alimente, pentru a merge la medic sau la spital, pentru a merge la lucru acolo unde nu există posibilitatea desfăşurării activităţii de la domiciliu şamd. O astfel de măsură a fost luată deja în Franţa de guvernul francez din data de 18 martie.

Cer imperios Guvernului să adopte această măsură acum, nu după ce va exista o explozie a epidemiei şi ne vom confruta cu zeci de mii de persoane infectate cu coronavirus, moment în care sistemul sanitar, evident, nu va mai putea face faţă. Este o măsură care trebuie luată din vreme şi acum este momentul", a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

"Fac apel la Banca Naţională"

"Sigur că problema măsurilor economice nu este de lăsat pe planul 2. Văd o acţiune foarte timidă a guvernului. Guvernul şi prim-ministrul, împreună cu ministrul de finanţe, par să fie în continuare inhibaţi de grija depăşirii deficitului bugetar. Trebuie să subliniez că în perioada de criză, statul şi banul public trebuie să finanţeze şi să susţină economia. Din experienţă proprie, la finele anului 2008, la penultima reuniune a Consiliului European la care am participat în calitate de prim-ministru, cancelarul Germaniei Angela Merkel mi-a spus: Who cares now about budgetary deficit? (cui îi pasă acum de deficitele bugetare?). Şi, trebuie remarcat, că atunci criza s-a instalat treptat, nu cu viteza de acum, şi nici nu s-a suprapus peste o epidemie cum este cea de faţă.

Vreau, în continuare, să fac apel la Banca Naţională pentru a scădea dobânda de referinţă, pentru a stimula băncile să pompeze bani sub formă de credite în economie. De asemenea, trebuie continuată finanţarea tuturor proiectelor de investiţii publice în curs de derulare şi urgentarea procedurilor de achiziţie publică pentru alte proiecte care nu au primit finanţare exact din cauza plafonării deficitului bugetar. Aici includ proiectele administraţiei locale. Trebuie să mergem cu finanţarea, cu credite guvernamentale derulate prin bănci, a firmelor din sectorul privat şi public, care în prezent sunt profitabile, dar care în mod previzibil vor întâmpina probleme în perioada următoare", a mai spus Tăriceanu.

"Stimularea producţiei interne de produse alimentare"

"Sigur că o măsură care am văzut că a fost luată este cea de acordare de către Guvern a sumelor necesare achitării de către firme a indemnizaţiei de şomaj tehnic la nivel de 75% din salariu şi cred că această măsură este necesară pentru a nu pierde forţa de muncă. Vreau, de asemenea, să subliniez necesitatea dirijării creditelor guvernamentale către industria autohtonă de echipamente, medicamente şi materiale necesare în domeniul sănătăţii.

Creditele de importuri vor trebui date numai şi numai pentru materii prime sau cazuri de strictă necesitate. De asemenea, cred că e foarte util ca în această perioadă creditele guvernamentale să încerce stimularea producţiei interne de produse alimentare şi prevenirea efectelor secetei. Finanţarea irigaţiilor în situaţia unui an secetos este o măsură de maximă urgenţă, care trebuie avută în vedere. Ca o concluzie, aş spune că banii publici care vor fi pompaţi în economie vor trebui să fie folosiţi pentru ajutorarea firmelor cu capital românesc şi a antreprenorilor romani, în vederea păstrării locurilor de muncă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel