Cum vrea să arbitreze Oprescu lupta dintre Udrea și Chiliman pentru sectoarele Bucureștiului
Primarul general al Bucureştiului, Sorin Oprescu, a declarat, duminică, după întâlnirea cu primarii de sectoare, referindu-se la Legea Capitalei, că, din punctul său de vedere, cetăţeanului “nu i se poate lua dreptul de a alege la nivel de sector”. PDL a propus, prin Elena Udrea, desființarea sectoarelor și centralizarea fondurilor.
Noua Lege a Capitalei ar avantaja PDL, care nu mai este sigur decât de două dintre cele șase primării de sector. Sau, mai precis, de una singură, dacă acceptăm că Nicolae Onțanu, de la sectorul 2, este cu adevărat în alt partid, respectiv UNPR. Cristian Poteraș, de la sectorul 6, are șanse minime să mai obțină un nou mandat, doar Liviu Negoiță putând spera să mai rămână în post după 2012. Dacă Negoiță sau Onțanu candidează la Primăria Generală, PDL plus UNPR) pierde unul din cele două sectoare eligibile, așa că preferă să le desființeze și să joace totul pe cartea primarului general. Chiar dacă Oprescu nu poate fi convins să candideze pentru PDL, acest partid va avea un cuvânt de spus în Consiliul General, care face, de fapt, jocurile la nivelul Capitalei. Astăzi, PDL controlează Consiliul, iar desființarea sectoarelor ar aduce un buget uriaș clientelei de partid. În 2012, PDL are șanse să obțină minim 25 la sută din locurile Consiliului General, în vreme ce la sectoare ar putea obține doar 15 la sută din fonduri. Și lui Oprescu i-ar conveni ”absorbția” sectoarelor, dar nu poate recunoaște că face politica PDL, independența fiind principalul său atu electoral. De aeea, a expediat problema la referendum, preferând să lase PDL să promoveze subiectul, în vreme ce PSD și PNL se vor opune. Decizia publicului nu l-ar afecta politic, iar un plus de atribuții și fonduri nu are cum să-i strice. De altfel, în prima parte a mandatului chiar Oprescu a cerut mai multă putere, în detrimentul sectoarelor, pentru a putea coordona mai bine proiectele ”trans-sectoriale”.
Acum, edilul şef al Capitalei a menţionat că, în opinia sa, primarii de sector ar putea “îmbrăca” o funcţie administrativă, cum ar fi cea de viceprimar, dar cu drept de veto în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, transmite Agerpres.
“Părerea mea, subliniez părerea mea, nu cred că i se poate lua cetăţeanului dreptul de a alege la nivel de sector. Primarii de sector să fie, la rândul lor, să îmbrace o formă administrativă de funcţie - de viceprimari, eventual, dar prezenţi cu drept de vot în Consiliul general. Asta ar însemna o creştere din punct de vedere numeric de la 55 la 61, dar foarte important este ca ei să aibă drept de veto în momentul când se iau hotărâri asupra dezvoltării destinelor şi dimensiunilor financiare ale sectorului respectiv”, a spus primarul general.
Potrivit lui Oprescu, este normal să existe un buget general consolidat, iar primarii să aibă drept de veto în CGMB atunci când în discuţie se află “dimensiunea financiară, împărţită după un plan al dezvoltării Bucureştiului, al dezvoltării sectoarelor”. Primarul general a subliniat, de asemenea, că ar fi normal ca toate chestiunile legate de strategia de dezvoltare a oraşului să fie coordonate şi discutate la nivelul Primăriei Capitalei. “Sper să nu ajungeam niciodată în situaţii din acelea rizibile ca fiecare primar să-şi facă statuie, că aşa a vrut el”, a mai spus Oprescu.
În ceea ce priveşte avansarea unei date pentru organizarea unui referendum privind menţinerea sau desfiinţarea primăriilor de sector, Oprescu a precizat că le-a transmis primarilor de sector că, din punctul său de vedere, “nu mai departe de luna mai”.
Citeşte şi:
Andrei Chiliman vrea referendum local pe tema desfiinţării primăriilor de sector
Oprescu: În două-trei luni, bucureștenii vor ieși la vot pentru desființarea primăriilor de sector
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News