Data publicării:

ŞOC! Şi-au anunţat despărţirea după 14 ani de căsnicie

Autor: Colaborator Extern, colaborator_extern | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Actorii Monica Bellucci şi Vincent Cassel au anunţat că se vor despărţi, după o căsnicie care a durat 14 ani.

 Autor: Dinu Andreea Iulia

Sâmbătă, revista Closer a anunţat în premieră această despărţire, informaţia apărând pe prima pagină a publicaţiei. Luni, serviciul de presă din Roma al actriţei a confirmat informaţia pentru agenţia Ansa.

Purtătorul de cuvânt al lui Vincent Cassel a făcut acelaşi lucru la Paris, transmiţând AFP un comunicat: "Vincent Cassel confirmă că se desparte de comun acord de soţia sa, Monica Bellucci". De asemenea, purtătorul de cuvânt a precizat că nu vor fi oferite alte detalii privind acest subiect.

Relaţia lui Vincent Cassel şi Monica Bellucci a început în 1995, iar cei doi s-au căsătorit în 1999. Cassel, în vârstă de 46 de ani, şi Bellucci, în vârstă de 48 de ani, au împreună două fetiţe, Deva, născută în 2004, şi Léonie, născută în 2010.

Monica Bellucci s-a născut în Città di Castello, din regiunea italiană Perugia, şi este considerată una dintre cele mai frumoase actriţe europene. Iniţial, ea a început o carieră în domeniul juridic, dar, în timp ce era studentă, a lucrat ca fotomodel. A debutat ca actriţă în 1990, în producţii de televiziune, iar la Hollywood a devenit cunoscută în 1992, cu rolul din filmul "Dracula" al luiFrancis Ford Coppola. Rolul din "L'appartement" (1996) a propulsat-o ca star.

Vincent Cassel a putut fi văzut în filme precum "Râuri de purpură" (2000), "Frăţia lupilor" (2001), "Nevastă la pachet" (2001), "Unsprezece plus una/ Ocean's Twelve" (2004), "Lorzii crimei/ Eastern Promises" (2007), "Lebăda neagră/ Black Swan" (2010). A fost nominalizat de trei ori la premiile Cesar şi a câştigat trofeul în 2009, pentru rolul din "Mesrine: L'ennemi public n°1".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel