Sindicatul ROMATSA a făcut noi precizări cu privire la accidentul aviatic. Reprezentanții RATCA şi ATSR din cadrul ROMATSA sunt supărați că au fost vehiculate informații "denigratoare şi chiar jignitoare la adresa profesiei de controlor de trafic aerian".
"Prin reglementările specifice profesiei, toate acţiunile şi activităţile operative sunt continuu monitorizate şi înregistrate, ceea ce garantează că investigaţia tehnică în desfăşurare va avea la dispoziţie elemente reale, nicio încălcare a procedurilor neputând fi ascunsă. În ultimele zile, diferite persoane, cu acces limitat sau deloc la informaţii reale, au făcut multe afirmaţii false, trunchiate şi denaturate. Acestea au căpătat valoare de adevăr doar prin simpla difuzare în mass-media, fără a avea o bază reală, fiind departe de realitate, unele denigratoare şi chiar jignitoare la adresa profesiei de controlor de trafic aerian şi a ROMATSA", se arată într-un comunicat referitor la accidentul de aviaţie din Munții Apuseni, scrie Agerpres.
Reprezentanţii Asociaţiei profesionale a Controlorilor de Trafic Aerian (RATCA) şi Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR) dau două exemple în acest sens:
1. "Echipamentul ELT (Emergency Locator Transmitter) are scopul de a permite detectarea, localizarea şi identificarea vaselor şi aeronavelor aflate în dificultate. Aceste echipamente pot emite semnale radio pe frecvenţele 121,5 MHz şi 406 MHz. La ora actuala emisia pe frecventa 406 Mhz este mijlocul standard ce permite identificarea locului unui accident aviatic. Această frecvenţă este monitorizată de sistemul satelitar COSPAS-SARSAT care determină poziţia emiţătorului şi o transmite automat punctelor de contact. ROMATSA este punct de contact cu sistemul COSPAS-SARSAT (prin centrul de monitorizare de la Moscova) şi primeşte automat zeci de astfel de mesaje anual. Serviciul de furnizare a informaţiei este gratuit şi nediscriminatoriu, nefiind condiţionat de plata unui abonament". Pentru exemplificare, în 28 decembrie 2013, ROMATSA a primit de la Moscova localizarea unui semnal ELT (406MHz) în zona de responsabilitate. Atunci, ROMATSA a identificat zona, a alertat serviciul responsabil şi acesta a descoperit pe Marea Neagra o ambarcaţiune cu imigranţi aflată în derivă. Se adaugă: "În cazul accidentului din munţii Apuseni nu s-a recepţionat un semnal pe frecvenţa 406 MHz". 2. În ceea ce priveşte ştirea conform căreia cineva de la ROMATSA a sunat la Şcoala de Aviaţie pentru a se opri semnalul ELT deoarece controlorul de trafic este deranjat în cască, comunicatul precizează: "Informaţia conformă cu realitatea este aceasta: la patru ore după ce supravieţuitorii accidentului aviatic au fost găsiţi şi emisia prin ELT devenise inutilă, s-a primit la ROMATSA un telefon de la o instituţie cu atribuţiuni în siguranţa aeronautică, care a solicitat oprirea semnalului ELT la cererea piloţilor care zburau în acea zonă".Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024