Data publicării:

Accesul în cartierul Greenfield şi sterilizarea a până la 10.000 de câini, pe agenda ședinței CGMB

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp
foto: gov.ro
foto: gov.ro

Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în şedinţă luni, de la ora 11,00, printre proiectele de pe ordinea de zi numărându-se cele privind microciparea şi sterilizarea gratuită a până la 10.000 de câini de rasă comună cu deţinător şi scoaterea definitivă din fondul forestier naţional, cu compensare, a 0,3009 hectare din Pădurea Băneasa, pentru a realiza un drum pentru acces în cartierul Greenfield.

- Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) va dezbate un proiect care prevede microciparea şi sterilizarea gratuită a până la 10.000 de câini de rasă comună cu deţinător, programul urmând să fie implementat de Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor. Demersul vizează identificarea, prin microcip, înregistrarea în Registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân - RECS şi sterilizarea gratuită. Programul se va aplica în baza principiului 'primul venit - primul servit'.

- Consilierii generali vor discuta despre un proiect de hotărâre prin care solicită scoaterea definitivă din fondul forestier naţional, cu compensare, a 0,3009 hectare din Pădurea Băneasa, în scopul realizării unui drum de interes local, care să asigure accesul în cartierul Greenfield. Terenul respectiv se află în prezent în proprietatea publică a statului şi este administrat de Direcţia Silvică Ilfov. Acest teren reprezintă cea de-a treia parcelă necesară pentru a permite deschiderea drumului către Greenfield, după ce Consiliul General a cerut de la Guvern alte două drumuri forestiere.

- Unul dintre proiectele de acte normative de pe ordinea de zi a şedinţei de luni se referă la o candidatură a Municipiului Bucureşti pentru a găzdui Forumul Oraşelor 2025. Dacă hotărârea va fi aprobată de CGMB, primarul general va fi împuternicit să desfăşoare toate demersurile necesare întocmirii dosarului de candidatură. Totodată, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bucureşti va fi desemnată punct de contact şi coordonare pentru desfăşurarea evenimentului.

- Un alt proiect de act normativ care va fi în atenţia consilierilor generali vizează majorarea taxelor şi impozitelor locale în Bucureşti începând cu 2025, cu rata inflaţiei, de 10,40%. Potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul oricărui impozit sau taxe locale ce constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite cifre în lei, acestea se indexează, anual, până pe 30 aprilie, de consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, menționează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel