Data publicării:

Sindicatele au propus FMI să discute cu Guvernul indexarea salariilor şi pensiilor în 2012.

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
FMI
FMI

Sindicatele au propus reprezentanţilor FMI să discute cu Guvernul astfel încât salariile şi pensiile să fie indexate cel puţin cu rata inflaţiei în 2012, iar delegaţia FMI a fost de acord că salariaţii şi pensionarii trebuie protejaţi, dar a spus că nu se ocupă de bugetul României.

Preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, a declarat vineri, la finalul întâlnirii cu reprezentanţii Fondului Internaţional Monetar şi Comisiei Europene, că sindicatele le-au făcut o propunere însoţită de calcule şi analize de impact cu privire la un mecanism de protejare a salariilor şi pensiilor cel puţin în ceea ce priveşte inflaţia anul următor, scrie Mediafax.

Reprezentanţii FMI au spus că ei nu manageriază la nivel micro bugetul României aceasta fiind treaba Guvernului, ei fiind interesaţi de ţintele macro, dar au fost de acord cu propunerea sindicaliştilor.

"FMI a fost de acord cu propunerea noastră de protejare a celor peste 6 milioane de cetăţeni, salariaţi şi pensionari, pentru a nu împinge această populaţie vulnerabilă spre zona de creditare", a spus Dumitru Costin.

La rândul său, vicepreşedintele Cartel Alfa, Liviu Apostoiu, a prezentat celor de la FMI şi Comisiei Europene, principala problemă în acest moment în România, respectiv imposibilitatea de a colecta taxe, doar 28% fiind preluate în prezent. Din această cauză bugetul nu poate face faţă problemei, iar răspunderea cade pe umerii pensionarilor şi a salariaţilor.

"Guvernul nu se atinge de corupţie, iar în momentul de faţă aceasta este principala problemă a României", a spus Liviu Apostoiu.

Sindicatele au precizat că iau în calcul acţiuni sindicale în cazul în care salariilor vor fi îngheţate, dar această problemă nu a fost discutată cu cei de la FMI.

Pe de altă parte, reprezentanţii angajaţilor au mai discutat şi despre faptul că Guvernul nu aplică nici propriile legi cu care sindicaliştii nu au fost de acord, ca de exemplu Legea dialogului social.

În ceea ce priveşte sectoarele de stat care se află în vizorul Guvernului, delegaţia FMI a arătat că nu este de acord cu desfiinţarea societăţilor din aceste domenii.

Liderul BNS a amintit în faţa reprezentanţilor FMI şi faptul că piaţa muncii din România este administrată rudimentar, realitate care se vede în indicatorii economici, "în prestaţiile acordate haotic".

Costin a atras atenţia încă o dată reprezentanţilor FMI că Guvernul încalcă directivele Uniunii Europene şi convenţii ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii.

De asemenea, au fost luate în discuţie şi probleme legate de sectoare ca energia, agricultura, poşta, zona extractivă unde în continuare mii de angajaţi îşi vor pierde locurile de muncă.

"Am vorbit cu cei de la Comisie şi de la FMI despre politici care trebuie luate urgent, care să se adrese unor categorii aparte cum sunt tinerii, persoanele peste 45 de ani, populaţia din agricultură, minorităţi sau persoanele cu handicap", a spus liderul BNS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel