Compania, care realizează o gamă largă de produse, de la trenuri şi până la software, a informat joi că board-ul său a aprobat un nou model de lucru care permite angajaţilor să lucreze de unde sunt mai productivi, inclusiv de acasă sau din spaţii de tip coworking.
„Obiectivul este de a permite angajaţilor din întreaga lume să lucreze în regim mobil pentru o medie de două sau trei zile pe săptămână, acolo unde este rezonabil şi fezabil', a informat Siemens într-un comunicat.
„Aceste modificări vor fi însoţite şi de un nou stil de leadership, care pune accentul pe rezultat mai degrabă decât pe timpul petrecut la birou', a declarat, la rândul său, noul director general, Roland Busch.
Siemens, prima companie germană care schimbă cu caracter permanent modul în care organizează modul de lucru al angajaţilor, a informat că noul model se va aplica pentru peste 140.000 de salariaţi din 125 de locaţii, din 43 de ţări. Siemens a precizat însă că noua abordare va ţine cont de solicitările locale, de cerinţele specifice ale locului de muncă şi de preferinţele individuale, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Cum e corect: Paște sau Paști. Mulți români credeau că zic greșit