Victor Ponta este de acord ca PRU să îi folosească imaginea în campania pentru alegerile parlamentare, în condiţiile în care PNL face campanie unui prim-ministru care nici nu este înscris în partid.
PRU cât are în cele mai optimiste sondaje? 3-4 %, poate face 5%. PNL cât are în cele mai rele sondaje? Deocamdată PNL face campanie pentru un prim ministru care nu este membru PNL. Adică ce e mai rău? Un partid mic care se foloseşte de imaginea unuia... sau pentru PNL care zice domle', noi vrem să guvernăm România," a declarat Victor Ponta.
Ponta a menţionat că şansa lui Bogdan Diaconu este să canalizeze voturile vechilor partidelor naţionaliste către PRU, iar astfel ar putea obţine un scor bun la alegeri.
PRU poate obţine voturi de la un electorat al PPDD, care a obţinut la ultimele alegeri 15 %, un electoral al PRM, un electorat al partidelor naţionaliste, suveraniste. Poate PRU se bate în acest moment cu acel electorat .. Nu pot să spun decât ceea ce i-am spus şi lui Bogdan Diaconu. Dacă renunţă la chestia extremistă, poate să treacă de 5 %, poate să reprezinte electoratul antisistem, suveranist, care vrea mai mult pentru România. Eu sunt convins că dacă PRU va intra în Parlament nu va fi la remorca PNL-Iohannis. ceea ce pentru PSD este foarte bine," a completat Victor Ponta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales